Nicușor Dan, reacție la planul administrației Trump privind pacea în Ucraina: Orice plan de pace trebuie să fie aprobat de Kiev
Președintele Nicușor Dan a avut o primă reacție referitoare la informațiile privind planul propus de președintele american Donald Trump pentru pacea din Ucraina.
Întrebat ce părere are despre planul SUA, care are 28 de puncte, privind pacea din Ucraina, Nicușor Dan a spus că acesta trebuie să fie aprobat, în primul rând, de Kiev.
„Orice plan de pace trebuie să fie aprobat de țara în chestiune – de Ucraina. Noi toți – comunitatea internațională care își dorește o ordine internațională bazată pe reguli – ne uităm acum la Ucraina. Evident că suntem dispuși să continuăm să apărăm Ucraina, apărând în acest fel și securitatea Europei și ordinea internațională bazată pe reguli”, a fost răspunsul președintelui Nicușor Dan.
Ce conține planul de pace al SUA privind pacea din Ucraina
Vineri, mai multe agenții de presă internaționale au publicat conținutul planului SUA privind pacea din Ucraina. Acesta este compus din 28 de puncte și ar include garanții de securitate echivalente cu cele ale NATO, potrivit unui oficial american. Orice viitor atac armat „semnificativ, deliberat și susținut” al Rusiei împotriva Ucrainei va declanșa un răspuns din partea Statelor Unite și a aliaților săi, ar scrie în document.
Planul, elaborat de emisarul rus Kirill Dmitriev și emisarul american Steve Witkoff, stipulează că Ucraina, cu toate că este considerată țară suverană, este obligată să se angajeze în susținerea unor alegeri într-un termen fix de 100 de zile de la eventuala instituire a acordului. De asemenea, planul prevede, printre altele, și ca Ucraina să nu poată avea arme nucleare pe teritoriul său.
Planul mai prevede și aspecte legate de cedarea teritoriilor sau interzicerea apartenenței țării la NATO.