Nicușor Dan s-a întâlnit cu Friedrich Merz la Summitul European pentru Regiunea Arctică

Publicat: 13 09. 2026, 20:04

Cei doi au discutat despre securitatea pe flancul estic al NATO, cooperarea în industria de apărare și viitorul buget al Uniunii Europene.

Nicușor Dan a transmis, duminică, pe X, că întâlnirea a reconfirmat „parteneriatul solid” dintre România și Germania.

În cadrul discuțiilor, președintele României a subliniat necesitatea consolidării flancului estic al NATO în fața amenințărilor Rusiei, inclusiv a incursiunilor cu drone în spațiul aerian al statelor aliate. Cei doi oficiali au discutat și despre posibilitatea dezvoltării cooperării româno-germane în industria de apărare.

Un alt subiect abordat a fost viitorul Cadru Financiar Multianual al Uniunii Europene. Nicușor Dan a arătat că România susține un buget european ambițios, cu o politică de coeziune puternică și finanțare adecvată pentru agricultură.

Președintele a subliniat, de asemenea, că parcursul european al Republicii Moldova reprezintă o prioritate pentru România și a pledat pentru sprijin ferm pentru avansarea procesului de aderare, inclusiv prin deschiderea la timp a tuturor clusterelor de negociere.

Nicușor Dan participă duminică și luni, la Rovaniemi, la Summitul European dedicat Regiunii Arctice.