Nicușor Dan: Studenții din țară și cei din diaspora au șansa de a deveni arhitecții unor punți trainice
„Este un eveniment care reunește energia, inteligența și creativitatea tinerei generații din țară și din diaspora. Iată că România poate fi unită prin entuziasm, idei, valori și proiecte concrete, indiferent de granițe”, a transmis șeful statului în deschiderea forumului, prin vocea consilierului prezidențial pentru afaceri europene, Luminița-Teodora Odobescu..
Președintele a felicitat organizațiile studențești implicate, Liga Studenților Români din Străinătate, Uniunea Studenților din România, UN Youth România și Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România, subliniind că „prin astfel de inițiative, se consolidează o comunitate de tineri tot mai conștienți de responsabilitatea pe care o au în transformarea țării, indiferent de locul unde se află”.
Potrivit președintelui, „Dan, la Forumul Studenților:legătura dintre studenții din România și cei din diaspora rămâne un pilon esențial al promovării identității și valorilor pe care le păstrăm în comun”. Președintele a evidențiat și rolul tehnologiilor de comunicare, care reduc distanțele și creează „oportunități de colaborare și schimb de idei în găsirea de soluții la problemele actuale legate de securitate, economie ori dezvoltări tehnologice”.
„Temele forumului (educație, tineret, mediu, sănătate și afaceri externe) sunt corelate cu Agenda 2030 a Națiunilor Unite și reflectă priorități pe care România le susține și pe scena internațională: acces la o educație de calitate, protecția mediului, sănătate pentru toți și apărarea democrației și drepturilor omului”, a precizat președintele.
„Trăim într-o lume a crizelor multiple, în care solidaritatea și cooperarea la nivel global sunt esențiale pentru a răspunde cu succes provocărilor cu care ne confruntăm. Studenții din țară și cei din diaspora au șansa de a deveni arhitecții unor punți trainice, prin care ideile inovatoare și experiențele valoroase să circule liber”, a adăugat acesta, subliniind că vocile tinerei generații pot contribui la combaterea dezinformării și a acțiunilor hibride.
Șeful statului a salutat și faptul că lucrările Forumului vor fi sintetizate într-o Rezoluție adresată autorităților: „Este un semn de maturitate civică și de responsabilitate democratică. România are nevoie de tineri care să vorbească răspicat despre nevoile societății, să formuleze propuneri îndrăznețe de politici publice și să demonstreze că leadershipul nu depinde de vârstă, ci de curaj și implicare”.
„România are nevoie de inteligența și curajul vostru. Nu uitați că aveți capacitatea de a genera schimbări profunde. Fiți vocea care inspiră și unește, care arată cu onestitate ce nu funcționează și care cere mai mult de la clasa politică”, a conchis Dan.