Nicușor Dan: Suntem mult mai puternici economic decât Rusia
This browser does not support the video element.
Întrebat, joi, despre afirmația șefului Statului Major din Armata Franței, Fabien Mandon, că „primul obiectiv” pe care l-a trasat pentru armata din Franța a fost „să fie pregătită pentru un șoc în trei, patru ani” în fața Rusiei, „care poate fi tentată să continue războiul” în Europa, Nicușor Dan a răspuns că nu e o noutate.
„Noi avem un război hibrid de cel puțin 10 ani, în estimarea mea. Avem provocări pe care le vedem pe toată frontiera estică a Uniunii. Nu e o noutate că trebuie să ne echipăm pentru a descuraja Rusia să se gândească la un atac asupra Europei”, a afirmat președintele.
Dan a adăugat că, pentru moment, mesajul său este că oamenii „să stea calmi, pentru că suntem mult mai puternici economic decât Rusia și că dacă ne pregătim, nu există acest pericol”.