Orban: Nu cunosc cazul lui Geoană, dacă e asemănător cu cel al lui Nicolăescu, ANI e neprofesionistă
„Nu cunosc cazul domnului Geoană, dar dacă se aseamănă cu cazurile colegilor mei, deputaţii Eugen Nicolăescu şi Mihăiţă Calimente, înseamnă că se încadrează în aceeaşi acţiune neprofesionistă, neîntemeiată pe lege, ca şi în cazurile acestora”, a susţinut Ludovic Orban.
Liderul PNL a precizat că acele comunicate prezentate de ANI referitoare la Nicolăescu şi Calimente „îmbracă forma unor calomnii”.
„Comunicate prezentate de ANI referitoare la colegii mei deputaţii Nicolăescu şi Călimente îmbracă forma unor calomnii, nu au absolut niciun fel de temei legal şi reflectă faptul că ANI îşi îndeplineşte menirea să identifice averile ascunse de bogătaşii din viaţa politică şi încearcă să arunce praf în ochi opiniei publice şi să justifice inactivitatea”, a spus Orban.
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) l-a reclamat la Parchetul instanţei supreme pe liderul PSD, Mircea Geoană, pentru fals în declaraţii în legătură cu achiziţionarea unui apartament şi a două locuri de parcare în valoare 733.000 de euro.
ANI arată, într-un comunicat de presă transmis vineri, că a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru cercetări cu privire la săvârşirea de către preşedintele Senatului Mircea Dan Geoană, a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută şi pedepsită de art. 292 din Codul Penal.
Agenţia Naţională de Integritate arată că s-a sesizat din oficiu în urma publicării mai multor articole de presă care semnalau posibila nerespectare de către Mircea Geoană, în calitate de senator, a dispoziţiilor legale referitoare la completarea şi depunerea declaraţiilor de avere.