OUG privind PNRR: Un exercițiu de mobilizare națională, spune Ministrul Fondurilor Europene

Publicat: 19 08. 2025, 13:40
Actualizat: 19 08. 2025, 14:20

This browser does not support the video element.

Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc marți, la Palatul Victoria.

Potrivit ministrului, noul Guvern a găsit un PNRR aflat în renegociere cu lucruri care nu erau clare și cu o supracontractare de la 27,5 miliarde de euro la 47,4 miliarde de euro.

Ordonanța are drept scop „buna gospodărire a banului public, eficientizarea folosirii fondurilor europene și transparentizarea” și urmează renegocierii accelerate a PNRR, a declarat Dragoș Pîslaru. El a arătat principiile în baza cărora a fost realizată ordonanța de guvern.

„Unde nu ai contractat până acum nu are rost să mai contractezi, acolo unde ai contractat dar nu ai făcut nimic acele contracte ar trebui denunțate unilateral și închise Acolo unde am făcut niște studii dar nu s-au început lucrările ar trebuie să ne oprim și să nu cheltuim bani pentru proiectele care nu se pot termina până pe 31 august 2026. Dacă lucrările tale sunt sub 30% progres fizic al obiectului de investiții, evident există un risc fundamental să nu se termine, suspendăm acele proiecte”, a spus Pîslaru.

Termene și liste pentru fiecare minister

Ordonanța definește lucrurile care vor rămâne în PNRR. Fiecare minister va avea un termen de 15 zile ca să anunțe ce proiecte pot să termine până la finalul verii viitoare. Concret, experții ministerelor vor prezenta date precise despre proiecte astfel încât să scadă riscurile asociate implementării

„Astfel pentru fiecare minister vom avea lista cu proiectele care intră în anvelopa financiară”, a explicat Pîslaru.

Ministrul a mai arătat că astfel „vom avea transparență” deoarece cu informațiile astfel obținute se va face un „tabel de bord” care va fi public. Va fi un exercițiu de mobilizare națională, a precizat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.