Politic

Macovei: Corlăţean să iasă din nepăsarea faţă de cei care mor la Kiev şi tăcerea complice la crimă. Ce se întâmplă în Ucraina este un pericol şi pentru România

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, joi, că îi cere ministrului de Externe, Titus Corlăţean, "să iasă din laşitate şi nepăsare faţă de oamenii care mor şi sunt răniţi la Kiev", arătând că ceea ce se întâmplă în Ucraina este "un pericol pentru România şi Republica Moldova".

Băsescu: Ianukovici să nu folosească Armata, opoziţia să se delimiteze de elementele radicale

Preşedintele Traian Băsescu reia apelul la adresa preşedintelui Ucrainei, Viktor Ianukovici, de a nu folosi Armata împotriva protestelor, şi, de asemenea, la liderii opoziţiei, să se delimiteze de elementele radicale violente, soluţia fiind satisfacerea revendicărilor opoziţiei şi anticipatele.

Liderii PSD de la centru şi din teritoriu s-au reunit pentru a discuta, informal, despre USL

Liderii social-democraţi de la centru şi din teritoriu s-au reunit, joi, la Hotelul Rin din Capitală, urmând să discute, informal, alături de reprezentanţi ai UNPR şi PC, despre viitorul USL.

Ambasadorul român la Kiev: Încercăm să lucrăm până când se întunecă, din motive de securitate

Ambasadorul României la Kiev, Cornel Ionescu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că ambasada funcţionează "în parametri normali", dar personalul încearcă să lucreze până la lăsatul întunericului, din motive de securitate.

PCM a întocmit un proiect de protocol cu UDMR pentru a participa la europarlamentare pe listă comună

PCM a întocmit un proiect de protocol cu UDMR pentru a participa la europarlamentare pe listă comună, protocol potrivit căruia UDMR se angajează să promoveze o lege pe tema autonomiei Ţinutului Secuiesc, iar PCM să sprijine proiectele UDMR vizate de Consiliul de Autonomie Culturală.

Ponta: Decizia de demitere a Ştefaniei Duminică, acuzată de plagiat, aparţine PNL

Demiterea Ştefaniei Duminică din postul de secretar de stat în Ministerul Educaţiei, urmare a acuzaţiilor de plagiat, reprezintă o decizie care aparţine PNL, consideră liderul PSD, premierul Victor Ponta.

Liderul PCM: Tokes i-a cerut lui Orban „să pună o vorbă bună” la UDMR pentru a fi pe lista la PE

Liderul PCM, Biro Zsolt, spune că europarlamentarul Laszlo Tokes i-a cerut sprijin premierului ungar Viktor Orban "să pună o vorbă bună" la UDMR pentru a fi inclus pe lista la europarlamentare, precizând că liderii formaţiunilor maghiare din România au avut recent întâlniri cu Orban, la Budapesta.

Ponta: Huawei nu face nimic pentru STS şi furnizează demult echipamente. Băsescu atacă investitori

Ideea că Huawei ar face ceva pentru STS este lipsită de adevăr şi nici nu există motive de îngrijorare legate de memorandumul semnat, deoarece firma chineză lucrează cu SUA şi Europa şi furnizează de mulţi ani echipamente pentru mari companii româneşti, a declarat premierul Victor Ponta.

Băsescu le cere lui Antonescu şi Zgonea să demareze numirea Avocatului Poporului

Preşedintele Traian Băsescu a trimis, joi, o scrisoare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea, în care le cere să demareze procedurile pentru numirea Avocatului Poporului, precizând că nu este justificată prelungirea unei situaţii de interimat.

Lider Partida Romilor: Dacă nu se înţeleg, Ponta şi Antonescu să vină la staborul ţigănesc. Îi împăcăm noi. Găsim noi formula de guvernare

Coordonatorul regional al Partidei Romilor Pro Europa, Aurel Pascu, propune liderilor PSD şi PNL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, să vină în faţa staborului ţigănesc dacă nu se înţeleg, pentru a fi împăcaţi, promiţând că se va găsi, astfel, o formulă de guvernare.

Crin Antonescu este invitatul primei ediţii a noului sezon „După 20 de ani”, duminică

Liderul liberal Crin Antonescu este invitatul primei ediţii a noului sezon al emisiunii "După 20 de ani", difuzată de Pro TV duminică, de la ora 10.00, informează televiziunea.

Ponta spune că o apără pe Mariana Câmpeanu, ca pe toţi miniştrii, dacă Băsescu nu arată dovezi

Premierul Victor Ponta a afirmat că o va susţine pe Mariana Câmpeanu în postul de ministru al Muncii atât timp cât preşedintele Traian Băsescu nu argumentează cu dovezi acuzaţiile la adresa acesteia, precizând că îşi apără în aceste condiţii toţi miniştrii.

Ponta: Băsescu este supărat că patronul Astra Asigurări, unul dintre sponsorii săi, are probleme

Preşedintele Traian Băsescu a cerut revocarea conducerii Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) deoarece patronul societăţii Astra Asigurări, unul dintre sponsorii săi, are probleme, a afirmat premierul Victor Ponta.

Ilieşiu anunţă că demisionează din PNL: Nu mă aşteptam ca preşedintele Senatului să mă facă nătărău

Senatorul Sorin Ilieşiu anunţă că demisionează din PNL, menţionând că nu crede că propunerea de excludere din PNL mai poate fi invalidată şi precizând că nu se aştepta ca preşedintele Senatului României să îl numească "nătărău".

Iohannis: Crin Antonescu va fi preşedintele României cu sau fără USL, cu sau fără USD

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că liderul liberal Crin Antonescu va fi preşedintele României "cu sau fără USL, cu sau fără USD", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Iohannis: PNL nu renunţă la ideea de vicepremier şi ministru de Interne. Pe zi ce trece, şansele de ieşire pozitivă din acest impas scad

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, propus de PNL pentru posturile de vicepremier şi ministru de Interne, spune că PNL nu va renunţa la această idee şi că luni aşteaptă un răspuns de la PSD, el afirmând, totodată, că PNL este pregătit oricând să intre în opoziţie, chiar dacă nu îşi doreşte.

Băsescu: Nu mă pregătesc să fiu premier, deşi aş fi extraordinar de bun. Vreau să cresc un partid

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, la TVR, că după terminarea mandatului vrea să crească un partid care să aibă ca obiectiv modernizarea statului şi creşterea competitivităţii României, el arătând că nu se pregăteşte să fie premier, deşi ar fi extraordinar de bun.

Băsescu: Prin votul în favoarea lui Cosma în Parlament, Ponta a ţinut să fie solidar cu hoţii

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că prin votul dat în favoarea deputatului Vlad Cosma, în Parlament, privind dispunerea arestării acestuia, Victor Ponta a ţinut să fie solidar cu hoţii, confirmând că este un prim-ministru corupt.

Băsescu: Am înţeles din Memorandumul cu firma Huawei de ce vrea Ponta STS la Guvern

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că a înţeles, din semnarea memorandumului Guvernului cu firma chineză Huawei, de ce premierul Ponta vrea STS în subordinea sa, acuzându-l că a făcut un joc murdar pe seama securităţii naţionale.

Sondaj VoteWatch Europe: Socialiştii ar obţine 221 de mandate în PE, iar popularii – 202

S&D ar uma să devină cel important grup politic din Parlamentul European după europarlamentarele din mai, cu 221 de europarlamentari, faţă de 202 cât ar obţine popularii, potrivit unui sondaj publicat miercuri de VoteWatch Europe.

Băsescu: România este pregătită să preia 3.500 de refugiaţi din Ucraina. România, la CAE, va fi de acord cu sancţiuni individuale pentru responsabili ucraineni

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că, în caz de nevoie, România poate prelua, pentru început, 3.500 de refugiaţi din Ucraina în spaţii de cazare.

Băsescu: Fac apel la liderii USL să revină la raţiune. Ponta să cedeze la cererea legată de Iohannis

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că face apel la cei doi lideri ai USL "să revină la raţiune" şi că îi propune lui Victor Ponta să cedeze la solicitarea PNL de a-l avea pe Klaus Iohannis viceprim-ministru, opinând că astfel s-ar debloca situaţia.

Băsescu: Cer Parlamentului revocarea imediată a întregii conduceri a ASF. „E o cloacă”

Preşedintele Băsescu a declarat, miercuri, că cere Parlamentului revocarea "imediată" a întregii conduceri a ASF, susţinând, referitor la această instituţie, că este "o cloacă, unde şi-au găsit loc de parcare toţi clienţii politici, altfel profund incompetenţi şi nepregătiţi pentru această muncă".

Băsescu: Dacă ştie că soţul nu este invalid, doamna Câmpeanu să-şi prezinte demisia. Preşedintele cere şi revocarea ASF: „E o cloacă unde şi-au găsit loc de parcare toţi clienţii politici”

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, că face apel la ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, să-şi prezinte demisia dacă ştie că soţul ei nu este invalid şi nu are niciun handicap care să îl încadreze în gradul întâi de invaliditate. *DECLARAŢIILE PREŞEDINTELUI*

PSD: Marca USD a fost cesionată PSD, care a depus în 10 februarie la OSIM cererea de înregistrare

PSD menţionează că marca "USD Uniunea Social Democrată" a fost cesionată în 5 februarie Partidului Social Democrat şi că, în urma contractului de cesiune, formaţiunea a depus în 10 februarie, la OSIM, cererea de înregistrare a mărcii, cu trei trandafiri de culoare albă pe fond roşu şi denumirea USD.

Liderii PSD, convocaţi joi la Bucureşti. Ponta aniversează 4 ani de când e preşedintele partidului

Liderii PSD din teritoriu au fost convocaţi la Bucureşti, joi, pentru a participa, alături de liderii de la centru, la o întâlnire informală, cu caracter aniversar, în condiţiile în care preşedintele partidului, Victor Ponta, aniversează împlinirea a patru ani de când a fost ales în această funcţie.

Titus Corlăţean participă, joi, la reuniunea miniştrilor de externe dedicată situaţiei din Ucraina

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, participă, joi, la Bruxelles, la reuniunea extraordinară a miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE privind situaţia din Ucraina, informează MAE.

MAE: Ambasada României la Kiev nu a primit cereri de protecţie consulară de la cetăţeni români

Ambasada României la Kiev nu a primit solicitări de protecţie consulară din partea cetăţenilor români care se află pe teritoriul Ucrainei, a precizat MAE, la solicitarea MEDIAFAX.

Blaga, lui Antonescu: Vă aşteaptă moţiunea de cenzură a PDL împotriva Guvernului. Poftiţi, nu vă sfiiţi

Vasile Blaga i-a adresat o scrisoare deschisă lui Crin Antonescu, în care îl acuză că "în goana după o funcţie de vicepremier" şi în "dorinţa obsesivă" de a deveni preşedinte a "paralizat guvernarea" şi îi transmite că, dacă vrea cu adevărat măsuri de dreapta, moţiunea de cenzură a PDL îl aşteaptă.

Ponta: Dacă PNL se retrage, numesc interimari dintre actualii miniştri şi aştept 45 de zile

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta a declarat că intenţionează, în cazul în care PNL se retrage de la guvernare, să numească pe posturile astfel vacantate miniştri interimari dintre actualii membri ai Cabinetului şi să aştepte cele maximum 45 de zile ca liberalii să revină, eventual, în Guvern.

Antonescu spune că nu există anexe secrete ale protocolului USL şi nu a semnat astfel de documente

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că nu ştie să existe anexe sau clauze "secrete" ale protocolului USL şi personal nu a semnat astfel de documente.

Însărcinatul cu afaceri al SUA a venit la Guvern pentru o discuţie cu Ponta

Însărcinatul cu afaceri al SUA în România, Duane Butcher, a venit la Guvern pentru o discuţie cu premierul Victor Ponta.

Ponta: Iohannis nu poate fi numit, acum, pe o funcţie guvernamentală care nu există

Klaus Iohannis nu poate fi numit, la acest moment, pe o funcţie guvernamentală care nu există, respectiv cea de ministru de Interne şi de viceprim-ministru, ci doar pe funcţiile aparţinând PNL în actualul guvern, a declarat preşedintele PSD, premierul Victor Ponta.

Antonescu: Solicitarea desfiinţării USD nu-mi aparţine, dacă vor liste comune sunt gata să discutăm

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că solicitarea liberalilor pentru desfiinţarea USD nu i-a aparţinut, a fost cerută de liderii PNL în cadrul reuniunii BPN, afirmând că este gata să discute despre liste comune USL la europarlamentare, dacă PSD doreşte.

Ponta: Eu am ales deja, vreau USL şi fac un alt guvern doar dacă Antonescu îşi retrage miniştrii

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta afirmă că el a acceptat deja să facă "mai mulţi paşi înapoi" pentru păstrarea USL, precum renunţarea la ideea ca PC să deţină un post de vicepremier, şi că va forma un alt guvern doar dacă Antonescu îşi retrage miniştrii.

Ponta: Am vorbit cu Băsescu, mi-a zis că aşteaptă stabilitate. NU DEMISIONEZ dacă PNL se retrage

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta a declarat că a discutat la telefon cu preşedintele Traian Băsescu şi că acesta i-a transmis că aşteaptă "stabilitate", fapt cu care şi el este de acord, şi a precizat că nu va demisiona din postul de prim-ministru dacă liberalii se retrag de la guvernare.

Antonescu: E clar că PSD face pe dracu-n patru să nu ajungă Iohannis în Guvern. PNL nu renunţă

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că Victor Ponta şi PSD "fac pe dracu-n patru" ca prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, să nu ajungă în Guvern, preferând să accepte orice formulă, mai puţin cea în care edilul să fie vicepremier şi ministru de Interne.

Deputatul PSD Vlad Cosma, urmărit pentru fapte de corupţie, pus sub control judiciar

Procurorii DNA au dispus măsura controlului judiciar în cazul deputatului PSD Vlad Cosma pe întreaga perioadă a urmăririi penale pentru infracţiunea de trafic de influenţă, parlamentarul prezentându-se miercuri la sediul DNA Ploieşti, unde i-a fost adusă la cunoştinţă această măsură.

Băsescu a semnat decretele pentru interimatele lui Ponta şi Niţă

Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretele prin care ia act de demisiile lui Daniel Chiţoiu şi Andrei Gerea şi îi numeşte interimari pe premierul Victor Ponta ca ministru al Finanţelor şi vicepremier şi pe Constantin Niţă la Economie.

PSD, PC, UNPR: Susţinem restructurarea Guvernului, dacă e consens între cele patru partide din USL

PSD, PC şi UNPR precizează, într-un comunicat, că susţin ideea unei restructurări a Guvernului, "în măsura în care există un consens între toate cele patru partide care formează USL".