Politic

Ponta, întâlnire cu secretarul Consiliului de Securitate Rus: Cei doi au discutat şi despre perspectivele de colaborare în energie

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit, la Guvern, cu secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev, cei doi discutând şi despre perspectivele de colaborare în domeniul energetic şi implicarea companiilor ruse în proiecte de transport şi stocare a resurselor energetice.

Băsescu: M-aş duce în vizită la Moscova, dar deocamdată nu am nicio invitaţie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că ar merge într-o vizită oficială la Moscova, însă deocamdată nu are nicio invitaţie, el arătând că este prematură inclusiv o discuţie privind o vizită la Bucureşti a omologului rus, Vladimir Putin.

Băsescu: Zgonea este frământat. Personalul Preşedinţiei a scăzut cu 17 salariaţi faţă de 2004

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că personalul Preşedinţiei a scăzut cu 17 salariaţi faţă de 2004, el ţinând să îi răspundă astfel preşedintelui Camerei, Valeriu Zgonea, despre care a spus că este "frământat" de creşterea personalului Administraţiei Prezindenţiale.

Referendumul lui Traian Băsescu comentat la Gândul LIVE

Gândul LIVE este platforma video online care găzduieşte transmisii în timp real ale celor mai importante ştiri, dezbătute, explicate şi puse în perspective surprinzătoare şi relevante.

Băsescu: S-a semnat un memorandum cu Rusia la nivelul CSAT pentru cooperarea împotriva unor riscuri

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că a fost semnat, la nivelul CSAT, un memorandum cu Consiliul de Securitate al Federaţiei Ruse pentru cooperarea împotriva unor riscuri, precum terorismul, ocazia fiind vizita lui Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse.

Băsescu: Referendumul va fi declanşat după ce se întâmplă două lucruri: adoptarea legii referendumului şi a Constituţiei în Parlament

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că referendumul pentru unicameral şi maximum 300 de parlamentari se va organiza după adoptarea legii referendumului şi a Constituţiei în Parlament, cu cel puţin o săptămână înainte de cel pentru validare, dacă nu se respectă referendumul din 2009.

MAE: Corlăţean şi Patruşev au convenit că 2013 e o oportunitate pentru reconectarea româno-rusă

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, l-a primit, luni, pe Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, cei doi convenind că există o oportunitate pentru reconectarea bilaterală în 2013, la 10 ani de la încheierea Tratatului Politic de Bază şi 135 de ani de relaţii diplomatice.

Chiuariu: Votul pe Constituţie la Senat în septembrie, pentru a avea prezenţă corespunzătoare

Senatorul PNL Tudor Chiuariu a precizat, luni, că decizia USL ca votul asupra noii Constituţii să fie dat de Senat în septembrie ţine de "termene care nu depind întru totul de Parlament" şi se bazează pe nevoia ca prezenţa să fie corespunzătoare şi să existe o perioadă de dezbatere.

Senatorul Tudor Barbu a devenit membru PC, părăsind PPDD

Senatorul Tudor Barbu a devenit membru al PC, părăsind PPDD, el precizând, într-o conferinţă de presă, că decizia sa de a se alătura conservatorilor a fost "foarte grea, dar înţeleaptă".

NOUA CONSTITUŢIE: Preşedintele poate acorda mandat premierului pentru reprezentare externă

Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat, luni, un amendament al USL care oferă posibilitatea preşedintelui de a acorda un mandat de reprezentare premierului chiar şi în chestiunile de politică externă a UE şi securitate, teme care intră în competenţa şefului statului.

MAE: Este incorectă încercarea lui Marga de a transfera responsabilitatea pentru disfuncţionalităţile ICR

MAE susţine că este incorectă încercarea lui Andrei Marga de a transfera exclusiv în seama ministerului responsabilitatea pentru eventuale disfuncţionalităţi în activitatea institutelor culturale româneşti din străinătate.

Kelemen: Preşedintele Băsescu nu are dreptate, resping constatările despre secuime

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a spus, luni, că respinge afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu potrivit cărora naţionalismul local a dus la blocarea unor investiţii în secuime, el susţinând că şeful statului nu are dreptate şi că "nicio firmă serioasă" nu merge într-o zonă unde nu e infrastructură.

Comisiile juridice avizează favorabil iniţierea REFERENDUMULUI anunţat de Băsescu

Comisiile juridice reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au avizat favorabil, luni, iniţierea referendumului anunţat de către preşedintele Traian Băsescu

Comisia de revizuire elimină competenţa exclusivă a ICCJ în a-i judeca pe parlamentari

Comisia de revizuire a Constituţie a adoptat, luni, un amendament al UDMR prin care este eliminată competenţa exclusivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a judeca speţele parlamentarilor, urmând ca cercetarea acestora să poată fi realizată de instanţele comune.

Horia Gârbea, vicepreşedinte ICR: Nu îmi dau demisia. Nu mă ştiu cu nimic vinovat

Horia Gârbea, vicepreşedintele Institutului Cultural Român (ICR), a cărui revocare din funcţie a fost cerută luni de Comisiile reunite pentru cultură şi politică externă din Senat, a declarat pentru MEDIAFAX că nu intenţionează să îşi dea demisia din funcţie, pentru că nu se simte cu nimic vinovat.

Zgonea: Parlamentarii merg la clasa business când reprezintă Parlamentul în afara UE, din respect

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că parlamentarii români se deplasează la clasa bussines "şi nu cu Dacia 1300" când pleacă să reprezinte Parlamentul în afara UE, precizând că este vorba despre "un respect pentru această instituţie".

Senatorii vor achita rovinieta pe următoarele 90 de zile din suma forfetară

Biroul permanent al Senatului a adoptat, luni, un memorandum intern privind achitarea rovinietei pentru următoarele 90 de zile, pentru autoturismele ce deservesc birourile parlamentare din teritoriu, din suma forfetară a fiecărui senator, în cuantum de 56,32 de lei de fiecare autoturism.

Zgonea: Există o problemă legată de cheltuielile de personal la Camera Deputaţilor

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că în acest moment există o problemă legată de cheltuielile de personal de la acest for legislativ, care înregistrează un deficit de 13 milioane de lei, dar speră ca această situaţie să fie rezolvată.

Zgonea, despre scrisoarea lui Băsescu privind referendumul: Preşedintele ar trebui să-şi facă un pic de curăţenie şi la dânsul în ogradă

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat luni, referitor la scrisoarea şefului statului privind referendumul, că preşedintele Băsescu "ar trebui să-şi facă un pic de curăţenie şi la dânsul în ogradă", referindu-se la anagajaţii Administraţiei prezidenţiale.

Andrei Marga A DEMISIONAT din funcţia de preşedinte al ICR

Andrei Marga şi-a înaintat, luni, demisia din funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR), potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX. În comunicat, Andrei Marga spune că demisionează din funcţia de preşedinte al ICR, *"cu solicitarea ca demisia să între în vigoare imediat".*

Chelaru: PDL şi PPDD nu au depus niciun document privind retragarea din Comisia de revizuire

Vicepreşedintele Comisiei de revizuire a Constituţiei, Ioan Chelaru, a declarat, luni, la începutul şedinţei acesteia, că nici PDL, nici PPDD nu au depus informări privind retragerea parlamentarilor acestor formaţiuni de la lucrările comisiei.

Revocarea lui Andrei Marga de la ICR, în plenul Senatului de marţi dimineaţă

Revocarea lui Andrei Marga din funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR) se va afla pe ordinea de zi a plenului Senatului de marţi dimineaţă, a decis Biroul permanent al acestui for legislativ.

Şedinţa CSAT a început. Ce subiecte sunt pe ordinea de zi

Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare al Ţării (CSAT) a început la Palatul Cotroceni, la ora transmiterii acestei ştiri, pe ordinea de zi aflându-se şi discutarea stării industriei de apărare şi planul de înzestrare a Armatei pentru 2013-2022.

Parlamentul discută mâine scrisoarea lui Băsescu privind referendumul pentru unicameral

Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor va discuta marţi, începând cu ora 11.00, scrisoarea preşedintelui Traian Băsescu privind organizarea unui nou referendum privind Parlamentul unicameral cu maximum 300 de aleşi.

PDL îşi retrage reprezentanţii din Comisia de revizuire a Constituţiei

PDL a decis să se retragă din Comisia de revizuire a Constituţiei şi să refuze să participe la dezbaterile din plenul Parlamentului pe această temă, a anunţat luni vicepreşedintele partidului Alin Tişe, arătând că PDL va participa la acţiuni în Parlament şi în stradă pentru a informa cetăţenii.

Liderii USL au convenit să amâne votul din Senat pe Constituţie pentru septembrie

Liderii USL au convenit să amâne votul din plenul Senatului asupra proiectului de revizuire a Constituţie pentru începutul lunii septembrie, în condiţiile în care avizul Curţii Constituţionale ar putea veni după încheierea actualei sesiuni parlamentare, au declarat pentru MEDIAFAX surse din USL.

Liviu Negoiţă: Mă interesează prea puţin dacă e şocată Monica Macovei şi ce cere Monica Macovei

Prim-vicepreşedintele PDL Liviu Negoiţă a declarat, luni, întrebat în legătură cu afirmaţiile Monicăi Macovei referitoare la declaraţia lui Vasile Blaga din China, că îl interesează prea puţin dacă aceasta este şocată.

Theodor Stolojan, AUDIAT la Parchetul ICCJ în legătură cu declaraţia de avere. Voinescu, prezent în calitate de avocat

Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan a declarat, luni, că a fost audiat de Parchetul ICCJ la cererea sa, arătând că a dorit ca Parchetul să cunoască şi punctul său de vedere, nu doar al ANI în legătură cu suspiciunea privind declaraţia sa de avere.

NOUA CONSTITUŢIE – Oltean: Nu sunt de acord cu căsătoriile gay. Nu e vreo motivaţie pertinentă pentru legalizarea lor

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean, desemnat în Comisia de revizuire a Constituţiei, nu este de acord cu căsătoriile gay, apreciind că nu există vreo motivaţie pertinentă pentru legalizarea acestora.

UPDATE: Directorul FMI, la Bucureşti, vizită deja pregătită pentru evidenţierea încheierii acordului

(completează lead-ul, adaugă informaţii de background)

Ponta: Băsescu a pus în funcţie toţi clienţii politici. Lulache văd că e brunetă, nu-i place

Guvernul a intervenit prin legi în cazul clienţilor politici deoarece nici preşedintele Traian Băsescu, care "i-a pus pe toţi în funcţii", nu a reuşit ceva cu vorba bună şi persuasiune, a declarat premierul Victor Ponta, adăugând că Daniela Lulache "este brunetă şi nu-i place domnului preşedinte."

Ponta a găsit vinovatul pentru ordonanţa greşită a impozitării ASF: Proasta organizare a Guvernului

Premierul Victor Ponta spune că vina pentru publicarea în Monitorul Oficial al unui text greşit privind impozitarea sumelor compensatorii aparţine "proastei organizări a Guvernului", astfel că nu mai vorbeşte despre concedierea vreunei persoane, adăugând că Finanţele au propus impozitarea tuturor.

Ponta: Nu cerem derogări la FMI

Premierul Ponta a declarat, duminică seară, că Guvernul nu cere derogări la Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Ponta, după declaraţiile lui Băsescu: Fenechiu va fi înlocuit doar dacă judecătorii îl condamnă

Relu Fenechiu va fi înlocuit din postul de ministru doar dacă judecătorii vor emite o decizie de condamnare a acestuia, a declarat premierul Victor Ponta, precizând că a discutat despre acest lucru atât cu Fenechiu, cât şi cu liderul PNL Antonescu, iar stabilitatea politică nu depinde de acest fapt.

Marian Preda: Regionalizarea şi modificarea Constituţiei se fac în spatele uşilor închise

Preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară, Marian Preda, susţine că regionalizarea şi modificarea Constituţiei se fac "în spatele uşilor închise", pentru interese personale, spunând că desemnarea unor "suprabaroni" care să conducă regiunile este una dintre primele măsuri în discuţie.

Membru fondator Mişcarea Populară: Fără contestaţii, în 6-8 luni cred că va fi înfiinţat partidul

Consilierul prezidenţial Cristian Hriţuc, membru fondator al Fundaţiei Mişcarea Populară, spune că, dacă va exista "un parcurs lin, fără contestaţii", în şase-opt luni se va putea vorbi despre Partidul Mişcarea Populară, iar până la sfârşitul lunii iunie se va reuşi strângerea semnăturilor necesare.

Şedinţă CSAT luni: Industria de apărare şi planul de înzestrare militară până în 2022, pe agendă

O şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare al Ţării (CSAT) va fi organizată luni, la Palatul Cotroceni, pe ordinea de zi aflându-se şi discutarea stării industriei de apărare şi planul de înzestrare a Armatei pentru 2013-2022.

Preda: Degeaba schimbăm administrativ ţara dacă nu ne apucăm de treabă. Lipsesc hărnicia şi competenţa

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda spune că regionalizarea nu va aduce niciun beneficiu şi că este o "o reîmpărţire la nivel regional a funcţiilor în USL", susţinând că "degeaba se schimbă administrativ România dacă lipsesc hărnicia şi competenţa".

Oprea: Preşedintele Băsescu nu a emis niciun decret de numire a lui Duţă la CNAS

Preşedintele Traian Băsescu nu a emis până în acest moment niciun decret privind desemnarea în Consiliul de Administraţie al CNAS a unei persoane care să o înlocuiască pe Monica Pop, declară Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al şefului statului.

Preda: PDL va susţine la alegeri europarlamentarii care şi-au făcut treaba, nu pe cei care fac valuri

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda spune că partidul îi va susţine la alegerile pentru PE pe europarlamentarii care îşi fac treaba, nu şi pe cei care "deja fac valuri şi sunt întotdeauna în contre cu PDL", el propunând ca pe primele 10 poziţii de pe listă să se afle reprezentanţi ai tuturor regiunilor.