Partidele principale din Europa sunt pe cale de dispariție, spune Adrian Severin

Publicat: 27 08. 2025, 10:08

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Adrian Severin a atras atenția asupra unui fenomen social îngrijorător în spațiul european, și anume dispariția partidelor tradiționale. Acesta susține că, odată cu dispariția acestor partide, se remarcă și o criză a democrației în spațiul european.

Adrian Severin vorbește cu îngrijorare despre cum, în multe țări europene, partidele social-democrate au cunoscut un declin clar în ultimii ani, deși în trecut dominau scena politică. Invitatul este de părere că acest fenomen a dus la o așa-zisă criză democratică în spațiul european, făcând referire la o transformare profundă a sistemului democratic, care, potrivit lui, a fost înlocuit cu o formă de oligarhizare, scrie gandul.ro.

„Eu observ un lucru, că partidele, așa-zise, ale curentului principal din toată Europa sunt pe cale de dispariție. Uitați-vă în Germania. Partidul Social-Democrat, care a fost, de fapt, cel mai puternic partid social-democrat din Europa, e practic dispărut. Creștin-democrații, cu social-democrații, de asemenea, sunt undeva la un 20%, ceva pe muchie de cuțit. Unde sunt socialiștii francezi? Socialiștii francezi, care au dat guverne mari, care au dat președinți mari. Odată cu criza democrației și cu decesul, de fapt, al democrației, dispar și partidele care erau principalii jucători ai jocului democratic și care erau purtători de doctrine, de ideologii clare, care, în orice caz, puteau să îi permită electoratului să facă o alegere, asta oferă unii, asta oferă ceilalți. Cred că vom reveni la ceva similar, dar asta după ce vom trece de această perioadă de oligarhizare”.