Petrișor Peiu (AUR): Sărăcia românilor rămâne la cote alarmante

Publicat: 17 09. 2025, 12:35
Gheorghe Piperea, Petrisor Peiu, liderul grupului parlamentar AUR din Senat, si Marius Lulea, prim-vicepresedinte AUR, participa la conferinta de presa organizata de Alianta pentru Unirea Romanilor privind pachetul 2 de masuri pentru reducerea deficitului bugetar, marti, 19 august 2025, in Bucuresti. ALEXANDRA PANDREA/GMN/MEDIAFAXFOTO

Economia României este sufocată de datoria publică și deficitul bugetar, spune liderul grupului AUR de la Senat, Petrișor Peiu. Populația este expusă la sărăcie, din această cauză, fenomenul fiind peste media europeană.

Senatorul AUR arată că în timp ce economia națională este sufocată de o datorie publică uriașă și de un deficit bugetar critic, sărăcia românilor rămâne la cote alarmante, clasa politică raportându-se eronat la creșterea PIB-ului pe cap de locuitor pentru a prezenta o așa-zisă îmbunătățire a situației economice.

„Cu 17,2% din populație, România conduce clasamentul statelor UE după rata deprivării severe materiale sau sociale. De trei ori mai mult decât media europeană. Asta este măsura absolută a sărăciei românilor în context european”, spune Petrișor Peiu.

Senatorul AUR se întreabă, de ce oficialii români fac anunțuri triumfaliste dacă populația trăiește în sărăcie.

„Apare, astfel, o întrebare fundamentală pentru a înțelege nivelul enorm al frustrării majore din societatea noastră: la ce ne folosește datoria publică de peste 1.100 miliarde de lei sau deficitul bugetar de peste 165 de miliarde de lei dacă rămânem tot săracii Europei? De ce se anunță triumfalist creșterea PIB-ului și depășirea unor state precum Croația, Slovacia, Grecia, Letonia sau Ungaria dacă românii rămân tot cei mai săraci europeni? Am depășit Ungaria la PIB/locuitor? Ce folos pentru popor, căci ungurii au o rată a sărăciei de două ori mai mică decât la noi (9,3%)! Slovacii au această rată a sărăciei (a deprivării sociale și materiale) de doar 7,6% , letonii 5,3%, grecii 10,4% . Și noi ne lăudăm că i-am depășit la PIB/locuitor de ani de zile. Până la urmă, la noi se guvernează pentru statistici sau pentru oameni?”

Rata deprivării materiale și sociale severe (SMSD) este un indicator care arată o lipsă forțată de elemente necesare și dezirabile pentru a duce o viață adecvată. Indicatorul, adoptat pentru indicatori (ISG) de protecție socială (CPS), face distincție între persoanele care nu își pot permite un anumit bun, serviciu sau activități sociale. Aceasta este definită ca proporția populației care se confruntă cu o lipsă forțată de cel puțin 7 din 13 elemente de privare (6 legate de persoană și 7 legate de gospodărie).