Video Ponta: Azi dimineaţă m-a sunat domnul Dragnea şi mi-a propus să fiu ministru / Daniel Constantin: Nu mi s-a propus nicio funcţie. Nu voi intra în niciun guvern

Secretarul general al Guvernului, Victor Ponta, a declarat miercuri, în timp ce în plenul reunit al Parlamentului se dezbătea moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi ALDE, că a fost sunat de dimineaţă de Liviu Dragnea, care i-a oferit o funcţie de ministru.

5112 afișări

Ponta a declarat că a avut mai multe discuţii cu preşedintele PSD Liviu Dragnea în ultimele zile, pentru a căuta soluţii pentru ieşirea din criză.

"Am căutat o soluţie să păstrăm guvernul şi să nu mergem în seara asta la Cotroceni", a spus Ponta.

Ultima discuţie a avut loc miercuri de dimineaţă, înainte de şedinţa în care se dezbate moţiunea de cenzură împotriva guvernului Grindeanu, la iniţiativa lui Liviu Dragnea, care a cerut din nou ca Grindeanu să demisioneze.

"Astăzi de dimineaţă a sunat domnul Dragnea", a mai afirmat Ponta, care a precizat şi care a fost oferta preşedintelui PSD: "Să fim miniştri, dar nu vreau să fiu ministru".

Ponta a mai spus că i-a fost dată chiar posibilitatea să aleagă un portofoliul. Întrebat dacă putea să fie şi propunerea de premier, fostul preşedinte al PSD a afirmat ”Nu pot să fiu prim ministru, pentru că eu am renunţat la funcţia de prim ministru atunci când domnul Uncheşelu mi-a făcut dosar şi când voi avea o decizie a justiţiei, atunci pot să fiu în orice funcţie”, a mai spus Ponta.

Daniel Constantin: Nu mi s-a propus nicio funcţie. Nu voi intra în niciun guvern

Daniel Constantin a declarat miercuri, în timp ce în plenul reunit al Parlamentului se dezbătea moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi ALDE, că nu i s-a propus, în cadrul negocierilor de zilele trecute, nicio funcţie, subliniind că nu va intra în Guvern, chiar dacă nu trece moţiunea de cenzură.

"Chiar dacă nu trece moţiunea de cenzură, eu nu voi intra în niciun guvern. Nu mă interesează nicio funcţie. Nu mi s-a propus nicio funcţie. Nu s-a discutat de nicio funcţie şi de nicio afacere", a declarat Daniel Constantin.

"Eu fac toate aceste lucruri din convingere şi nimic altceva. Sunt convins că politica aceasta trebuie să înceteze: cum ne spune liderul de partid, trebuie să votăm toţi ca oile. Acestea cred că ţin de domeniul trecutului. Tăriceanu şi Dragnea, din păcate, încă vor să conducă, să controleze Parlamentul şi Guvernul cu această politică", a mai spus Constantin.

Acesta a criticat faptul că PSD votează "la vedere" moţiunea de cenzură.

"Nu a decis PSD, a decis un singur om din PSD şi ALDE, din păcate. Abuzurile continuă. Votul trebuie să fie secret. Nu contează, o să depăşească Guvernul şi pragul acesta", a mai spus Constantin.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici