Președintele Dan, întrebat de ce nu a fost la adunarea ONU: Am considerat că e mai bine să fiu în țară

Publicat: 25 09. 2025, 22:15
Actualizat: 25 09. 2025, 22:37

This browser does not support the video element.

Întrebat joi seara, la Digi24, de ce nu a participat la recenta adunare generală a ONU, la care s-a vorbit despre Ucraina și Republica Moldova, Nicușor Dan a spus: „Tot timpul e un calcul de oportunitate. România a fost prezentă, a avut o delegație condusă de doamna ministru de Externe. În toate, cum să le spun, secțiunile acestei conferințe, România și-a exprimat punctul de vedere.

Evident că ne-am consultat înainte ca delegația să plece, am avut o dezbatere internă. Numai că tot timpul, cum am spus, e un calcul de oportunitate”.

„Președinții altor țări sunt în funcție unii de 3 ani, unii de 5 ani. Unii au probleme mai mici de deficit decât are România. Să mergi 5-6 zile, să lipsești din țară sau să fi prezent în țară, am considerat că e mai util să fiu prezent în țară în perioada asta”, a mai explicat șeful statului.

Întrebat ce a făcut în zilele petrecute în țară, în timpul adunării generale a ONU, Nicușor Dan a spus: „Am făcut o ședință de coaliție, am avut niște discuții cu niște investitori care sunt în România și care au de la divergențe până la oportunități de investiție. Am avut o ședință CSAT, m-am uitat pe niște legi care trebuie promulgate sau trimise. Adică, e o activitate de președinte”.