Preşedintele Nicuşor Dan deschide Climate Change Summit 2025 la Palatul Parlamentului

Publicat: 21 10. 2025, 13:48
Presedintele Nicusor Dan sustine o declaratie de presa in timpul deschiderii editiei inaugurale „Timisoara Cities Summit 2025”, dedicata extinderii Uniunii Europene, in Piata Unirii din Timisoara, marti, 30 septembrie 2025. EMANUEL TITUS ILIESI / MEDIAFAX FOTO

„Îmi face o deosebită plăcere să transmit acest mesaj în deschiderea celei de-a patra ediţii a Climate Change Summit – un eveniment care, în doar câţiva ani, a devenit una dintre cele mai relevante platforme din Europa Centrală şi de Est dedicate dialogului, inovaţiei şi acţiunii pentru climă”, transmite preşedintele Nicuşor Dan.

El a subliniat rolul României în regiune: „România are astăzi şansa, dar şi responsabilitatea, de a fi un punct de convergenţă pentru soluţiile climatice din regiune. Reunind lideri politici, specialişti din mediul academic, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai mediului de afaceri, acest Summit confirmă vocaţia noastră de promotor al cooperării regionale în domenii esenţiale – de la tranziţia energetică şi economia circulară, la protecţia biodiversităţii şi dezvoltarea oraşelor sustenabile şi reziliente”.

Şeful statului a amintit şi de angajamentele asumate anterior în domeniul mediului: „La ediţia din 2023, în calitate de Primar General al Municipiului Bucureşti, am semnat Pactul pentru Centura Verde a Capitalei, un angajament simbolic şi concret pentru protejarea mediului şi a biodiversităţii urbane. Astăzi, în calitate de Preşedinte al României, reafirm cu tărie convingerea că acţiunea climatică este o investiţie strategică în securitatea, sănătatea şi prosperitatea noastră colectivă”.

Referitor la provocările climatice actuale, Preşedintele a spus: „Schimbările climatice nu au graniţe şi vedem cât de distructive pot fi inundaţiile care distrug comunităţi, valurile de căldură care pun la mare încercare infrastructurile urbane sau secetele care reduc semnificativ producţia agricolă. Aceste fenomene se văd cu ochiul liber”.

Un accent special a fost pus pe implicarea tinerilor: „Curajul, creativitatea şi implicarea lor sunt esenţiale pentru schimbarea pe care ne-o dorim. România va continua să sprijine aceste iniţiative şi să ofere generaţiilor tinere cadrul necesar pentru a-şi face vocea auzită”.

În încheiere, Preşedintele a felicitat organizatorii şi a încurajat participanţii: „Felicit organizatorii – Social Innovation Solutions – şi partenerii lor pentru viziunea, consecvenţa şi impactul dovedit al acestui eveniment. Vă doresc tuturor inspiraţie, curaj şi rezultate concrete în dezbaterile din aceste zile. Sunt convins că lucrările Climate Change Summit 2025 vor genera idei şi parteneriate care vor aduce un viitor mai verde, mai sigur şi mai echilibrat pentru noi toţi”.

Mesajul Preşedintelui a fost prezentat de Ştefania-Georgiana Simion, consilier de stat în Departamentul Climă şi Sustenabilitate.