Președintele Senatului României, Mircea Abrudean, a spus despre partidele din opoziție că au făcut circ, duminică, la votul Parlamentului privind cele patru moțiuni de cenzură depuse. Acesta consideră că a fost „un demers care s-a dovedit demagogic și populist, toate fiind respinse”.
„Au început prin a se certa dacă să participe sau nu la ședință, pentru a nu se întruni cvorumul necesar și să amâne votul pentru mâine, și au continuat prin a nu-și vota toți propriile moțiuni. Jenant”, a scris președintele Senatului, duminică, într-o postare pe Facebook.
Abrudean precizează că partidele AUR, SOS și POT și-au câștigat locul în Parlament datorită votului „unor oameni cinstiți, dornici să fie reprezentați și respectați”.
„Este regretabilă această atitudine iresponsabilă care pare mereu a fi împotriva oricărui parcurs bun pentru România și oricărei evoluții pozitive”, potrivit lui Abrudean.