Video DECLARAŢIA ZILEI Ion Iliescu: În decembrie 1989 în România a avut loc o Revoluţie, indiferent de ceea ce se străduiesc să acrediteze cei cărora acest act de demnitate nu le este pe plac

Primul preşedinte postdecembrist, Ion Iliescu, a scris, vineri, pe blog, că în decembrie 1989 în România a avut loc o Revoluţie, ”indiferent de ceea ce se străduiesc să acrediteze cei cărora acest act de demnitate nu le este pe plac”.

2353 afișări

"În decembrie 1989, în România a avut loc o Revoluţie, indiferent de ceea ce se străduiesc să acrediteze cei cărora acest act de demnitate nu le este pe plac", scrie Ion Iliescu

Potrivit unui articol intitulat ”Revoluţia Română, un act de demnitate naţională”, postat pe blogul personal, Ion Iliescu afirmă că în decembrie 1989 în România a avut loc o Revoluţie, ”indiferent de ceea ce se străduiesc să acrediteze cei cărora acest act de demnitate nu le este pe plac”.

”A fost o schimbare radicală de sistem politic, s-au schimbat dramatic instituţiile statului, natura lor, s-a trecut de la un regim totalitar la unul democratic. Au apărut insituţii noi, noi drepturi şi libertăţi civice, România s-a deschis spre lume. Nevoia de libertate, de democraţie, a jucat rolul de motor al schimbării. Privaţiunile de tot felul, umilinţele unei vieţi la limita supravieţuirii, din ultimii ani ai ceauşismului, au fost declanşatorul revoltei populare. O revoltă care mocnea, Timişoara fiind locul în care ea a izbucnit la suprafaţă, după ce la Iaşi, represiunea Securităţii a înăbuşit o acţiune similară”, a mai scris Iliescu.

Potrivit acestuia, democraţia s-a construit ”pe jertfa unor oameni”.

”Democraţia s-a construit pe jertfa unor oameni, care au pus viaţa lor la temelia noii Românii, jertfă pe care o onorăm, şi o regretăm, în acelaşi timp, pentru că nimeni n-ar trebui să fie obligat să se sacrifice pentru ideile şi credinţele lui. Pentru ca jertfa lor să aibă un sens pentru noile generaţii, trebuie ca, alături de drepturi şi libertăţi, să învăţăm să ne asumăm şi responsabilităţile care derivă din starea noastră de cetăţeni. Moştenirea Revoluţiei Române este una eminamente pozitivă, şi ea trebuie apărată de toţi cei care cred în libertate şi în democraţie. Mă înclin în faţa memoriei tuturor celor care au luptat pentru libertate în anii totalitarismelor româneşti, a celor care, în decembrie 1989, au făcut posibilă schimbarea care a adus România în familia naţiunilor europene”, a conchis Ion Iliescu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici