Prima zi a Forumului Europa: lideri politici din Europa și SUA, la Palatul Parlamentului

Publicat: 13 11. 2026, 23:37

Vineri, la Palatul Parlamentului, a avut loc prima zi a Forumului Europa „Viziune, Identitate, Educație”.

Prima conferință din cadrul evenimentului s-a numit „Europa noastră. Un manifest pentru o Europă a națiunilor suverane”. Acolo, au avut discuții despre viziunile asupra viitorului Uniunii Europene, dar și despre criticile la adresa Bruxelles-ului.

„Domnul Verhofstadt este foarte preocupat de înfrângerea trumpismului. Noi, în schimb, suntem foarte preocupați de oamenii pe care Europa i-a lăsat în urmă”, a declarat George Simion, în deschiderea evenimentului, făcând referire la premierul Belgiei.

„Statul de drept nu este proprietatea Comisiei Europene”

Președintele AUR a vorbit, în cadrul conferinței, despre viziunea sa asupra Europei.

„Europa, așa cum spune acest manifest, nu aparține unui președinte al Comisiei Europene, nu aparține unei familii politice și nici unei birocrații. Europa aparține oamenilor și națiunilor sale”, mai susține Simion.

Liderii AUR l-au susținut pe președintele partidului. Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte AUR, a vorbit despre crizele cu care se confruntă Europa și a subliniat importanța identității naționale.

„Energia Europei vine din națiunile sale, din istoriile lor, din identitățile lor culturale, din tradițiile lor democratice și din extraordinara lor diversitate. Această energie trebuie păstrată și consolidată, nu suprimată. Europa trebuie construită pe fundamentul națiunilor, nu împotriva lor”, spune Dan Dungaciu.

Reprezentanți din SUA, prezenți la conferință

Directorul și fondatorul companiei americane Roundtable a vorbit despre libertatea de exprimare și independența presei.

„Din punctul meu de vedere, cred că soluția este să ne concentrăm asupra restabilirii unei prese libere în Europa și a libertății de exprimare”, a afirmat James Heckman.

Un fost vicrepreședinte al Parlamentului European, în prezent profesor polonez, a criticat direcția către care se îndreaptă integrarea europeană și a lansat un mesaj de încurajare, adresat partidelor politice care promovează suveranitatea națională.

„Avem nevoie de o viziune pozitivă despre cum ne-am dori să arate Uniunea Europeană sau alte organizații care ar putea să îi succeadă. Care este viziunea noastră instituțională asupra cooperării dintre aceste națiuni libere?”, a declarat Zdzisław Krasnodębski.

Tot din Polonia, vicepreședintele Senatului, Michał Tomasz Kamiński, a vorbit despre împărțirea puterii politice. El a declarat că o parte din aceasta li se cuvine și cetățenilor.

Veteranul armatei americane Steve Eugene Kuhn a abordat relația dintre Statele Unite și Europa. El a criticat funcționarea instituțiilor europene și comunicarea acestora.

„Iar noi, poporul, ne alegem liderii ca să facă două lucruri: să ne asculte și să acționeze în interesul nostru suprem”, a declarat Steve Eugene Kuhn.

Partidul AUR găzduiește la Parlament o reuniune internațională, de pe 13 și până pe 15 septembrie, unde sunt așteptați peste 200 de invitați din străinătate și peste 180 de vorbitori din mai mult de 55 de țări.