Primăria Sector 2 oferă compensații pentru mașinile distruse de fenomene meteo extreme

Publicat: 03 10. 2025, 17:34
ISTANBUL, TURKEY - AUGUST 29: People wade through a flooded road after heavy rain hit Istanbul, Turkey on August 29, 2017. Berk Ozkan / Anadolu Agency

Consiliul Local Sector 2 a adoptat o hotărâre prin care proprietarii de autovehicule deteriorate de copaci, crengi sau alte efecte ale fenomenelor meteo extreme pot primi compensaţii financiare din bugetul local.

Procedura de obţinere a despăgubirilor prevede trei etape: declararea incidentului în maximum 48 de ore la Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 2, Brigada Rutieră sau ISU, care va realiza fotografii şi înregistrări pentru dosar; depunerea cererii de despăgubire în maximum 72 de ore de la producerea pagubei, fie la sediul Primăriei Sectorului 2, fie online; pregătirea documentelor necesare – poliţa RCA valabilă, ITP valabil, acte de constatare şi devize de reparaţie.

Compensaţiile vor include costurile pentru reparaţii, manoperă, transportul vehiculului avariat şi, în cazul distrugerii totale, valoarea maşinii stabilită prin expertiză tehnică.

„Este extrem de important să respectaţi termenul de 72 de ore pentru depunerea solicitării. Dacă nu depuneţi cererea în acest interval, dosarul nu va putea fi procesat şi nu veţi putea beneficia de despăgubire, indiferent de situaţie”, a avertizat Hopincă.