Proteste la Prefectura Constanța: Sindicatele cer salarii mai mari și pensii echitabile
Uniunea Județeană CNSLR-Frăția, împreună cu CNS Cartel Alfa, CSDR și CSN Meridian, revendică un salariu minim decent, pensii echitabile și respectarea drepturilor lucrătorilor.
De asemenea, sindicatele cer o taxare justă și abrogarea măsurilor din sistemul de învățământ preuniversitar.
Organizațiile sindicale au programat o întâlnire cu parlamentarii constănțeni, indiferent de orientarea politică, pentru a discuta aceste probleme. Aceștia se opun modificării legislației muncii fără avizul tripartit și solicită promovarea unei legi pentru stabilirea unui salariu minim decent.
„Împreună suntem mai puternici, iar acum, alături de celelalte confederații, vom face ca glasul nostru să se audă mai tare ca niciodată”, a declarat Auraș Eugen Stănilă, președintele Uniunii Județene CNSLR-Frăția.