PSD Suceava: Hora Bucovinei, pretext de campanie electorală mascată a PDL
Purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, consilierul judeţean Ovidiu Milici, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că „Hora Bucovinei” a fost doar un pretext pentru campania electorală mascată a PDL.
„A fost «Hora Bucovinei» doar pentru firmele celor din PDL care s-au instalat în apropiere, iar pentru ansamblurile folclorice şi pentru copiii aduşi din toate colţurile judeţului a fost «Corvoada Bucovinei»”, a spus Milici.
El consideră că atât copiii, cât şi ansamblurile folclorice trebuie declaraţi eroi pentru că „sunt plimbaţi pe la toate parangheliile organizate de PDL în judeţ”.
„Hora Bucovinei a fost doar o etapă din operaţiunea bani pentru PDL”, a mai spus Milici.
El a subliniat că nu se poate face dezvoltarea durabilă a turismului în Bucovina cu trei manifestări în decursul unui an.
„Trei zile de acţiuni de Crăciun, trei zile de Paşte şi una de Hora Bucovinei înseamnă şapte zile de acţiuni din 365 într-un an. Nu cred că aceasta poate fi numită strategie de dezvoltare durabilă a turismului”, a mai spus purtătorul de cuvânt al PSD Suceava.
El consideră că o adevărată strategie de dezvoltare a turismului o reprezintă redeschiderea Taberei şcolare Bucşoaia, unde s-a desfăşurat Hora Bucovinei.
„Este cea mai mare tabără şcolară cu opt sute de copii pe serie. Dacă s-ar redeschide ar însemna un pas în dezvoltarea turismului în zonă”, a spus consilierul judeţean care a adăugat că va continua să susţină redeschiderea acestei tabere şcolare.
Peste zece mii de persoane au participat, duminică, în localitatea suceveană Bucşoaia din oraşul Frasin, la „Hora Bucovinei”, manifestare organizată anual şi care marchează urcatul oilor la munte.
Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a deschis „Hora Bucovinei” arătând că acest moment marchează, pe de o parte urcatul oilor la munte, dar şi buna convieţuire a celor 12 minorităţi din Bucovina, care se prind în aceeaşi horă, fiind o „horă europeană”.
Printre participanţi s-au aflat secretarul Camerei Deputaţilor, deputatul Dumitru Pardău, senatorul Sorin Fodoreanu, liderii PSD şi PNL Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, respectiv, Alexandru Băişanu, fostul lider ţărănist Vasile Lupu, dar şi primari din zona de munte a judeţului Suceava.
Proiectul „Hora Bucovinei” a fost finanţat în acest an prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 şi îşi propune dezvoltarea durabilă a turismului, creşterea gradului de atractivitate a judeţului Suceava şi promovarea produsului specific „Hora Bucovinei”.
Prima ediţie a evenimentului „Hora Bucovinei” a fost organizată în anul 2008, la iniţiativa lui Gheorghe Flutur, iar în 2009 la această acţiune a participat şi preşedintele Traian Băsescu, care a tuns mai multe oi.