PSD vrea comasarea comunelor sub 3.000 de locuitori și a orașelor sub 10.000. Anunțul lui Dragoș Benea
This browser does not support the video element.
Vicepreședintele PSD Dragoș Benea, responsabil de reforma administrativ-teritorială, a anunțat luni, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc după ședința BPN a PSD, că se lucrează la mai multe scenarii privind comasarea localităților mici.
În acest sens, PSD propune șase criterii pentru stabilirea localităților sustenabile: Populație şi Demografie, Sustenabilitate Economică, Capacitate Administrativă, Conectivitate, Accesibilitate şi Servicii publice locale.
În cadrul conferinței de presă de luni, Dragoș Benea a anunțat că unul dintre scenarii prevede comasarea tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori. De asemenea, și orașele care nu mai au peste 10.000 de locuitori ar urma să fie vizate de aceeași măsură.
„Peste 55% dintre oraşe nu mai au pragul legal de 10.000 de locuitori, dar au administraţie de oraş. Ele, practic, sunt comune. E posibil. Chiar la mine în judeţ este oraşul Slănic Moldova care are o populaţie redusă, graniţă cu oraşul Târgu-Ocna. E posibil să rezulte un oraş Târgu-Ocna la final. Ar fi şi firesc, ştiu bine zona”, a explicat Dragoș Benea în cadrul conferinței.
Care va fi impactul reformei asupra aleșilor locali dacă aceasta va trece
El a mai estimat că în jur de 15.000 – 18.000 de aleși locali vor dispărea după 2028 dacă această reformă va trece.
„Ce pot să vă spun aşa ca cifră, undeva între 15.000 şi 18.000 de aleşi locali, care s-ar putea să nu mai fie, din 2028 încolo, consilieri, primari, viceprimari. Sunt cheltuieli de funcţionare, cheltuieli de mentenanţă, care nu vor mai fi. Dar sunt calcule complicate, unde chiar trebuie să folosim baze de date publice, ca să putem avansa o cifră cât mai corectă (…) Reorganizarea administrativ-teritorială presupune un cost politic cert, pe care noi, cel puțin PSD-ul, suntem pregătiți să-l asumăm”, a declarat Benea.
Întrebat despre comasarea voluntară, Benea a spus că primarii care refuză această măsură nu vor fi sancționați. Totuși, el a subliniat că de suferit vor avea cetățenii din comunitățile respective.
„Nu vor fi sancțiuni în sensul propriu, dar unii primari trebuie să constate că pur și simplu nu reușesc să asigure nici cheltuieli de funcționare cu acea primărie, nu pot cofinanța proiecte europene și, finalmente, vor condamna acea comunitate la sărăcie, la subdezvoltare”, a spus Dragoș Benea.
„Localitățile nu-şi pierd identitatea şi nu se vor desființa: ce se va desființa sunt primăriile şi CL-urile în comunele reorganizate şi comasate”, a menționat Benea ulterior, într-o postare pe Facebook.
Reforma PSD ar urma să fie făcută prin angajarea răspunderii Guvernului în Parlament, a adăugat acesta.
„Soluţia este angajarea răspunderii Guvernului cu aplicabilitate din 2028. Primarii îşi vor duce mandatele la capăt”, a conchis Dragoș Benea.