REACŢIA Comisiei Europene privind demersurile de revocare a şefei DNA: Monitorizăm evoluţia procedurilor, raportul MCV ar putea fi reevaluat
„Comisia Europeană monitorizează îndeaproape şi cu preocupare cele mai recente evoluţii. Independenţa sistemului judiciar din România şi capacitatea sa de a lupta eficient împotriva corupţiei sunt esenţiale pentru o Românie puternică în Uniunea Europeană, aşa cum au reamintit preşedintele şi prim-vicepreşedintele în declaraţia lor comună de luna trecută. Comisia va continua să monitorizeze îndeaproape evoluţia procedurilor în curs iniţiate împotriva procurorului-şef DNA. În rapoartele MCV precedente, faptul că Direcţia Naţională Anticorupţie şi-a menţinut nivelul de performanţă în contextul unor presiuni intense a fost apreciat drept un semn de durabilitate. Comisia a apreciat, de asemenea, în raportul său că, dacă aceste presiuni vor începe să afecteze lupta anticorupţie, va trebui să reevalueze această apreciere”, a precizat, vineri, Comisia Europeană, la solicitarea MEDIAFAX.
Tudorel Toader a cerut joi, în urma prezentării raportului privind managementul la DNA, declanşarea procedurii de revocare a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror şef al DNA, solicitarea fiind transmisă către CSM şi preşedintelui României.
Citeşte şi: REACŢIA Comisiei Europene privind solicitarea de revocare a şefei DNA: Monitorizăm evoluţia procedurilor, raportul MCV ar putea fi reevaluat
Citeşte şi: Iohannis, despre PROCEDURA de revocare: Chestiune de oportunitate politică. Doar preşedintele decide
Citeşte şi: PNL şi USR au atacat la CCR legea care oferă superimunitate judecătorilor Curţii Constituţionale
Citeşte şi: VIDEO Preşedintele Iohannis, despre solicitarea de revocare a şefei DNA Codruţa Kovesi: Ministrul Justiţiei nu a prezentat motive temeinice. Prestaţia pe care a avut-o, sincer, nu mi-a plăcut/ Partenerii externi vor fi nedumeriţi
Citeşte şi: Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiţiei: „Felicitări, domnule Toader, se putea şi altfel, dar nu ştii cum”
Citeşte şi: Dacian Cioloş: Să decapitezi o instituţie care se apropie de politicieni în funcţie se numeşte timorare
Citeşte şi: PSD anunţă că susţine DECIZIA privind revocarea lui Kovesi: argumentele, clare şi solide/ Codrin Ştefănescu: În sfârşit, cineva a „rupt pisica”
Citeşte şi: USR cere demisia lui Tudorel Toader după ce ministrul Justiţiei a cerut revocarea din funcţie a procurorului-şef al DNA