Video Reacţiile PSD şi ALDE despre estimările Comisiei Europene privind un deficit bugetar de 3,6%, deşi deficitul prognozat de guvern este de 2,96%

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat luni că ''nu a reţinut'' din estimarea Comisiei Europene că deficitul bugetar va fi de 3,6% din PIB şi a dat asigurări că acesta va fi menţinut în limita impusă de 3%.

1480 afişări

''Lucrurile pe care le spune Comisia Europeană, pot confirma, deficitul bugetar pe 2017 va fi puţin mai mare decât cel din anul precedent, dar nu va depăşi limita de 3%. Am discutat aceste lucruri la dezbaterile pe buget şi am considerat că este nevoie de o alocare suplimentară de fonduri pentru investiţii, în aşa fel încât România să-şi poată baza creşterea economică nu numai pe motorul dat de consum, ci şi pe cel dat de investiţii'', a susţinut Călin Popescu Tăriceanu.

El a mai spus că ''nu a reţinut că va fi un deficit de 3,6 (% din PIB - n.r.), ci că este de presupus o anumită creştere a unor preţuri''.

Liderul ALDE a fost întrebat şi despre cifrele avansate de raportul Comisiei Europene, care nu sunt similare cu cele pe baza cărora a fost construit bugetul de stat pe 2017, care fac parte din programul de guvernare PSD-ALDE.

''Este un program de guvernare comun pe care l-am supus atenţiei electoratului, l-a votat, Parlamentul l-a aprobat şi pe baza lui s-a construit bugetul de anul acesta'', a conchis Tăriceanu.

Comisia Europeană (CE) estimează o creştere a economiei cu 4,4% în 2017 şi cu 3,7% în 2018, în contextul în care Guvernul României a estimat o creştere de 5,2%, potrivit raportului publicat de instituţia europeană.

PIB-ul real este aşteptat să crească cu 4,4% în 2017 şi cu 3,7% în 2018. Creşterea exporturilor este, de asemenea, prognozată să accelereze în condiţiile în care cererea externă se va consolida. Totuşi, în condiţiile creşterii importurilor generate de o cerere internă puternică, deficitul de cont curent este aşteptat să ajungă la 2,9% din PIB în 2017 şi la 3,1% din PIB în 2018.

Comisia Europeană avertizează că preţurile de consum vor creşte treptat în 2017 şi mult mai alert în 2018. Mai mult, consumul privat este aşteptat să crească constant în 2017, înainte să ajungă la un nivel moderat în 2018, în contextul creşterii preţurilor de consum.

Deficitul bugetar al României este prognozat la 3,6% din Produsul Intern Brut (PIB) în 2017, potrivit aceloraşi estimări ale Comisiei Europene, în condiţiile în care deficitul asumat prin buget este de 2,96%, pentru a se încadra în plafonul de 3% stabilit prin Tratatul de la Maastricht.

Guvernul PSD-ALDE ar putea cere o derogare de la Bruxelles pentru a nu respecta obligativitatea unui deficit de maximum 3% din PIB, declara Călin Popescu Tăriceanu în luna decembrie.

Teodorovici, despre prognoza CE privind deficit de 3,6%: Probabil că vor face un pic de scandal

Fostul ministru de Finanţe, Eugen Teodorovici, a declarat, luni, referindu-se la prognoza CE potrivit căreia deficitul bugetar va fi de 3,6% în 2017, în condiţiile în care deficitul estimat de guvernul Grindeanu este de 2,9%, că "probabil vor face un pic de scandal cei de la Comisia Europeană".

"Nu am văzut încă raportul (raportul Comisiei Europene, n.r.), dar presupun că acolo probabil vor fi prevederi care vor spune că se va depăşi deficitul de 3% şi probabil că vor declanşa – aşa e regula la Comisia Europeană – acel mecanism de monitorizare a deficitului excesiv. Probabil că aici vor face un pic de scandal cei de la Comisia Europeană", a spus Teodorovici.

El s-a declarat sceptic şi în ceea ce priveşte proiecţia de creşetere economică pe baza căreia a fost construit proiectul de buget pe 2017.

"România poate şi peste 5,2% (creştere economică, n.r.), dar în anumite condiţii", a spus Teodorovici.

În ceea ce priveşte întâlnirea de marţi dintre preşedintele Klaus Iohannis, premierul Grindeanu şi ministrul actual de Finanţe, Viorel Ştefan, convocată de şeful statului, Teodorovici a arătat că probabil priveşte o serie de clarificări.

"Este bine că se bucură domnul Grindeanu de o astfel solicitare şi discuţie cu domnul preşedinte, eu nu am avut această ocazie când am aprobat Codul fiscal. Presupun că e o discuţei pentru clarificare înaintea promulgării bugetului pe 2017. Nu cred că (Iohannis, n.r.) nu va promulga bugetul, dar probabil că doreşte mai multe asigurări vizavi de ceea ce va urma în 2017", a spus Teodorovici.

El a mai spus că ar fi vrut să vadă şi în acest bugetul actual măsuri mai îndrăzneţe pentru zona de economie, pentru că acestea sunt cele care aduc venituri la bugetul de stat.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici