Replică dintr-un film de Hollywood folosită în apărarea lui Călin Georgescu
Gândul notează că pledoaria a fost „împrumutată” dintr-un film de succes și că magistratul adecis că cei doi inculpați trebuie cercetați de DIICOT în libertate.
Este vorba de filmul „A time to kill” (Vremea a ucide – n.r), lansat în cinematografe în 24 iulie 1996. Filmul a avut încasări record la box-office și a rămas între filmele emblematice care implică mediul de justiție american.
Pledoaria avocatului
„În ceea ce priveşte infracţiunea de înșelăciune cu consecinţe deosebit de grave, este o infracțiune care permite împăcarea părților şi crede că legiuitorul, dacă ar fi apreciat că o infracțiune de înşelăciune este o infracțiune atât de gravă, nu ar fi permis împăcarea părților deci există posibilitatea împăcării părților, iar împăcarea, evident, conduce la încetarea procesului penal, fiind vorba de o activitate infracțională finalizată în 2023, au trecut trei ani și se susține cu un pericol deosebit pentru opinia publică.
În ceea ce priveşte infracţiunea de grup infracţional organizat, apărătorul a arătat că i se pare foarte interesant că presupusa persoană la care au ajuns banii este suspectă iar parchetul nu dorește să facă demersuri în privința persoanei respective deci se poate trage concluzia că prezenta cauză a fost constituită nu pentru a identifica banii, de a fi recuperați banii, ca persoana vătămată să-și recupereze banii nu, ci strict pentru că în această cauză a apărut numele Călin Georgescu.
Apărătorul a arătat că înţelege să facă trimitere la ceva care i s-a părut foarte interesant, o carte dar s-a făcut și un film, o să devieze puţin dar are foarte mare relevanță, A Time to Kill, se numea și romanul și se numește și filmul, unde o fată de culoare este abuzată, evident, tatăl ucide şi este foarte interesant și finalul, perfect plauzibil, pledoaria finală, avocatul îi roagă pe jurați, să închidă ochii și își ține pledoaria iar la final le spune, acum gândiți-vă că fata n-ar fi de culoare neagră și ar fi albă. Ce soluție credeți că ar trebui să luați? Același lucru înţelege să ceară apărarea astăzi, ca judecătorul de drepturi şi libertăţi să îşi imagineze că în fața domniei sale nu se află domnul Călin Georgescu, ci se află un alt inculpat.
A concluzionat în sensul respingerii propunerii apreciind că această măsură preventivă, cea mai drastică, nu se justifică absolut deloc, o măsură mai puțin severă este absolut suficientă pentru a garanta bună desfășurare a urmării penale măsura arestului la domiciliu sau control judiciar”, a notat magistratul Corobană în motivarea sa, legat de pledoaria avocatului lui Georgescu, de luni.
Citește mai mult pe gandul.ro.