România, din nou absentă de la finanțările europene pentru decarbonizare

Publicat: 23 05. 2026, 13:32

Comisia Europeană a selectat 65 de proiecte din 10 state membre – Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Franța, Germania, Ungaria, Portugalia, Slovenia și Spania, însă România nu apare pe lista beneficiarilor.

Senatorul PSD Ștefan Radu Oprea, atrage atenția asupra acestei absențe și susține că România pierde teren în competiția europeană pentru finanțări verzi.

Niciun proiect românesc din 65 finanțate

„400 de milioane de euro pentru decarbonizarea industriei europene. România, absentă din nou.”, afirmă Oprea într-o postare distribuită sâmbătă pe rețelele sociale, în care subliniază că acesta nu este un caz izolat.

Un singur proiect de-a lungul timpului

Senatorul, fost ministru al Economiei, spune că, din întreg Fondul de Inovare, România ar fi obținut până acum un singur proiect finanțat: „Din întregul Fond de inovare european, un singur proiect românesc a fost finanțat vreodată. A fost greu, dar am reușit. Din păcate, a fost excepția, nu regula”.

Fondul de Inovare al Uniunii Europene finanțează proiecte industriale pentru reducerea emisiilor de carbon și tranziția către tehnologii curate.

Instituții responsabile

Social-democratul arată cu degetul spre mai multe instituții ca fiind responsabile – de la Ministerul Economiei la Ministerul Mediului și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – și spune că România nu reușește să își sprijine companiile în competițiile europene pentru proiecte verzi și industriale.

Risc de pierdere a finanțărilor verzi

Oprea atrage atenția și asupra negocierilor europene aflate în derulare privind viitorul Cadru Financiar Multianual, adică bugetul pe termen lung al Uniunii Europene, și Fondul de Competitivitate, un mecanism propus pentru sprijinirea industriei europene. Potrivit politicianului, lipsa unor reguli și mecanisme clare ar putea adânci decalajele dintre statele membre.

„Dacă România nu obține criterii geografice obligatorii în regulamentele acestui fond, decuplarea companiilor românești de la fondurile europene nu va mai fi parțială. Va fi completă și permanentă”, susține senatorul PSD.