S-au închis secțiile în diaspora. Românii au votat trei zile

Publicat: 04 05. 2025, 22:03
O persoana isi exercita dreptul la vot, in primul tur de scrutin al alegerilor prezidentiale, in Bucuresti, duminica, 4 mai 2025. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

„Votarea în străinătate la primul tur al alegerilor pentru Președintele României din anul 2025 s-a încheiat astăzi 4 mai, la 21:00 ora României, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2025. Românii din străinătate au avut posibilitatea de a vota pe parcursul a 3 zile, iar votul în străinătate a durat, în total, 71 de ore, în cele 965 de secții”, potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

Potrivit MAE, pocesul electoral în străinătate a decurs în condiții optime.

„Totul s-a desfășurat pe o perioadă de 71 de ore”, mai arată MAE.

În străinătate au votat 973.129 de persoane.