Senator PSD: Cel mai probabil miercuri vom da un vot în Parlament pe restructurarea Guvernului

Publicat: 22 04. 2019, 21:28
Actualizat: 26 05. 2020, 12:19

”Cel mai probabil vom ajunge la solicitarea de remaniere aprobată de Parlament. Asta cu restructurarea e un termen jurnalistic. Remanierea e de două feluri: o remaniere simplă, post pe post, sau o remaniere care implică modificarea culorii, compoziţiei politice a guvernului sau modificarea structurii guvernului, caz în care remanierea întâi se aprobă de Parlament, abia după aia preşedintele revocîă şi numeşte pe unii membrii ai guvernuşlui”, a declarat la România TV senatorul PSD şerban Nicolae.

El a mai spus că o astfel de variantă va fi adoptată chiar dacă preşedintele Klaus Iohannis va accepta parţial propunerile premierului Viorica Dăncilă şi că restructurarea Executivului va fi făcută, cel mai probabil, în această săptămână.

”Din ce am stabilit noi astăzi (luni – n.r.), cel mai probabil premierul va lua legătura cu preşedintele mâine (marţui-n.r.), să ne lămurim, că am luat în calcul ipoteza ca preşedintele să spună că nu a luat o decizie, caz în care nu mai stăm să-l aşteptăm. Cel mai probabil miercuri vom da un da un vot în Parlament pe această remaniere care să implice şi modificarea structurii guvernului”, a adăugat Nicolae.

Premierul Viorica Dăncilă a avut luni o întrevedere cu Liviu Dragnea şi cu alţi lideri ai coaliţiei de guvernare, tema discuţiilor fiind situaţia remanierii şi o posibilă restructurare guvernamentală.