Senator USR, răspuns lui Grindeanu: Pretenția PSD ca lumea să mai aibă încredere în el e ridicolă

Publicat: 02 07. 2026, 10:46
Actualizat: 02 07. 2026, 10:47

PSD trebuie să renunțe la pretenția ca lumea să aibă încredere în el, spune, joi, la RFI senatorul USR Ștefan Pălărie. Asta după ce liderul social-democrat Sorin Grindeanu a anunțat că partidul său este gata să semneze un acord politic cu PNL, USR și UDMR privind o rotativă a guvernelor minoritare, dar cu o condiție, ca prima care preia guvernarea să fie formațiunea sa.

„Este extrem-extrem de stranie noțiunea asta, că după ce au dărâmat coaliția (…), tot ei trebuie să primească trofeul și să plece acasă campioni și cu un Guvern roșu full PSD”, afirmă senatorul USR.

Ștefan Pălărie critică poziția PSD privind formarea unui nou Guvern.

„Dacă este ceva în această perioadă care mi se pare absolut ridicol este pretenția PSD ca lumea să mai aibă încredere în mesajele lor sau în propunerile lor”, reclamă Pălărie.

În opinia sa, „dacă cei de la PSD doresc să-i mai creadă cineva că se țin de un acord, atunci nu-i nici o problemă, să-și asume întâi în mod consecvent susținerea unui Guvern din care nu fac parte”.

Comparația făcută de senatorul USR pentru a explica poziția PSD

Ștefan Pălărie spune că „e ca și cum tu ai o înțelegere cu cineva să închiriezi un apartament în care să te muți împreună, stabilești un mod de lucru, stabilești cine se ocupă de cheltuieli, de utilități, cine ce face și fiecare stă în camera lui. După ce partenerul ăla te dă afară din casă și spune că-i nemulțumit de cum se acoperă cheltuielile, vine și-ți face o propunere, să stai prin rotație în apartamentul ăla închiriat, dar să înceapă el, te dă afară și poate peste un an și jumătate te mai primește înapoi”.

Senatorul USR nu crede că ar trebui să guverneze mai întâi PSD.

„Este extrem-extrem de stranie noțiunea asta, că după ce au dărâmat coaliția (…), tot ei trebuie să primească trofeul și să plece acasă campioni și cu un Guvern roșu full PSD. Asta pentru mine este absolut de neimaginat cum cineva din PSD mai crede că o astfel de invitație sau propunere poate fi luată de cineva în serios”.