Simonis susține că unii șefi din Primăria Timișoara încearcă să blocheze construirea stadionului

Publicat: 15 10. 2025, 21:21
Actualizat: 15 10. 2025, 21:27
Alfred Simonis (in imagine), presedintele Consiliului Judetean Timis, 11 octombrie 2025. EMANUEL TITUS ILIESI / MEDIAFAX FOTO

Președintele Consiliului Județean Timiș a criticat acțiunile unor reprezentanți ai conducerii Primăriei Timișoara, pe care îi acuză de încercări de blocare a colaborării între instituția pe care o conduce și Primărie, afirmând că aceștia ar demonstra iresponsabilitate și interese ascunse. „Să afirmi că CJT nu are bani pentru a susține cota de finanțare a stadionului arată iresponsabilitate extremă. Să încerci să convingi premierul să nu acorde fonduri Timișoarei, demonstrează ticăloșie”, a spus Alfred Simonis.

Președintele CJ a precizat că instituția dispune de resurse financiare suficiente atât pentru contribuția la proiectele municipiului, cât și pentru ridicarea de la zero a stadionului Dan Păltinișanu. Totodată, a reiterat angajamentul pentru finalizarea IROT, precizând că există deja finanțare pentru proiect.

De asemenea, oficialul a criticat societatea de salubritate Retim, acuzând nereguli în gestionarea deșeurilor la depozitul de la Ghizela și afirmând că organele de cercetare penală au fost sesizate în legătură cu posibile legături între politicieni locali și companie. „Nu putem accepta un dezastru ecologic și lipsă de respect față de timișeni și lege”, a mai spus Simonis.

În final, liderul CJ a lansat un apel către primarul Dominic Fritz pentru continuarea colaborării.

„Dominic, îmi doresc să continuăm să lucrăm împreună pentru Timișoara si Timiș, dar colaborarea se poate construi doar pe respect reciproc și pe adevăr, nu pe manipulări și interese ascunse ale unor subordonați de-ai tăi. În concluzie, facem Institutul Regional de Oncologie, ridicăm stadionul Dan Păltinișanu, avem bani pentru el și, nu în ultimul rând, facem ordine la Ghizela. Iar dacă nu putem fi ajutați, măcar să nu fim încurcați”, a precizat Alfred Simonis.