Sorin Grindeanu, critici la adresa Guvernului privind gestionarea prețului carburanților: „Trebuie mărită viteza executivului în luarea deciziilor”

Publicat: 26 03. 2026, 23:00
Actualizat: 26 03. 2026, 23:53

This browser does not support the video element.

Joi seară, liderul PSD, Sorin Grindeanu, a susținut declarații la Antena 3 în care a vorbit despre preocuparea principală a statului în aceste zile, mai exact, prețul carburanților și modul în care Guvernul gestionează această criză.

În cadrul intervenției, Grindeanu a declarat că este nevoie de un ritm accelerat în luarea acestor decizii executive și a explicat efectele asupra populației și transportatorilor.

„A existat interes legat de prețul carburanților, ce facem. Evident că e preocuparea numărul unu, nu doar în România, ci și aici. Și cred că știți mai bine decât mine acest lucru. Ne-am spus că noi încercăm să găsim soluții. Din păcate, până acum, nu avem niciuna.”, a spus Grindeanu.

El a afirmat că, în ședința de Guvern, au fost aprobate anumite cadre, însă alte acte normative întârzie chiar și în prezent.

„Astăzi, din câte știu eu, a fost ședința de Guvern prin care s-a aprobat cadrul, ceea ce e foarte bine. Dar urmează și alte acte normative, care poate ar fi trebuit să fie aprobate mai repede.”, a spus el.

El a mai afirmat că ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a prezentat mai multe scenarii, însă procesul decizional trebuie accelerat pentru a fi vizibile rezultate.

„Eu l-am rugat în urmă, mai bine de două săptămâni, să vină în coaliție să prezinte acele scenarii și guvernul să adopte una din acele variante. Cred că trebuie mărită un pic viteza executivului în luarea deciziilor.”, a declarat acesta.

Referitor la efectele clare pe care românii le observă în tot acest context, liderul PSD a precizat: „Fiecare dintre noi vedem, mergem la pompă în fiecare zi și vedem prețurile.”

„Românii trebuie să vadă că există o formă de compensare, că agricultorii vor beneficia de ceea ce a propus ministrul agriculturii, că transportatorii vor avea, așa cum bine știți, ei au o reducere din acciză. Legea spune să dai înapoi jumătate din cei 2,8 lei cât este acciza la litru. Nu se dă atâta. Se dă, dacă nu mă înșel, 0,8, deci mult mai puțin de 1,4 cât ar trebui.”, a adăugat el.

„De aceea vă spuneam că nu îmi face niciun fel de plăcere să tot ies, să somez public guvernul, să ia o decizie. Este un guvern din care și PSD-ul face parte, dar eu i-am chemat pe cei pe care îi coordonez să spun că sunt membrii PSD, ministrii să miște, mi-au spus că lucrurile au fost livrate de acum două săptămâni. Hai să vedem. Poate, poate, poate facem, luăm decizii mai repede.”, a mai precizat liderul PSD.

Sursa video: Antena 3 CNN