Sorin Grindeanu, la Bruxelles: Urmărim cu îngrijorare semnalele de apropiere dintre partidul premierului și George Simion / Mesajul Robertei Metsola
Roberta Metsola, mesaj după întâlnirea cu Sorin Grindeanu
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a transmis că a discutat despre importanța stabilității și coeziunii în cadrul unei întâlniri cu liderul PSD, Sorin Grindeanu, desfășurată joi la Bruxelles.
Mesajul a fost publicat pe platforma X, unde oficialul european a scris despre temele abordate.
Roberta Metsola a declarat că este important rolul cooperării dintre parlamente și a insistat asupra nevoii de unitate în contextul provocărilor de la nivel european.
„În cadrul primei mele întâlniri de astăzi cu președintele Camerei Deputaților din România, Sorin Grindeanu, am evidențiat activitatea Parlamentului European în domeniul cooperării interparlamentare și am subliniat necesitatea stabilității și a unității în eforturile noastre de a construi o Europă mai bună, mai aproape de cetățeni și capabilă să ofere răspunsuri la provocările cu care ne confruntăm”, a postat Metsola pe rețeaua socială X.
Știrea inițială
Liderul social-democrat spune că a discutat joi cu Roberta Metsola, președintele Parlamentului European, despre protejarea populației și a economiei de efectele scumpirii dramatice a carburanților, care trebuie să reprezinte o urgență majoră a guvernării.
„I-am spus doamnei Metsola că întârzierea aplicării unor soluții adoptate deja de alte țări europene, soluții care au temperat creșterea prețurilor, poate afecta performanța guvernării pro-europene și oferă combustibil forțelor extremiste și populiste”, scrie Grindeanu pe Facebook.
„Excludem orice colaborare cu AUR”
Președintele PSD spune că i-a spus președintei Parlamentului European că a demarat o amplă consultare internă în partid, care urmărește analiza celor 10 luni de guvernare, începând chiar cu reprezentanții PSD în Executiv.
„Dorința noastră clară este de a continua o guvernare pro-europeană, dar una funcțională, cu un premier care să livreze populației încredere și speranță – nu exclusiv austeritate”, a precizat Grindeanu.
El spune că PSD exlude orice variantă de colaborare politică cu AUR: „Urmărim cu îngrijorare semnalele tot mai dese de apropiere dintre partidul premierului și liderii formațiunii extremiste conduse de George Simion. O asemenea apropiere PNL-AUR reprezintă o amenințare pentru viitorul oricărei coaliții pro-europene și un pericol pentru viitorul european al României!”.