Sorin Grindeanu, la cina tradițională de Ramadan, alături de membri ai Cultului Musulman din România

Publicat: 02 03. 2026, 19:37
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a transmis printr-o postare pe Facebook, felicitări liderului Cultului Musulman din România alături de care a participat la o cină tradițională, în perioada Ramadanului.
„Am participat în această seară la Cina de Iftar, un eveniment important pentru musulmani, acum în perioada Ramadanului. Îl felicit pe muftiul Murat Iusuf, liderul Cultului Musulman din România, pentru echilibrul și demnitatea de care dă dovadă în îndrumarea comunității musulmane din țara noastră. Prin colaborarea dintre comunitățile de credință, România este un exemplu puternic de echilibru și maturitate socială, demn de urmat.
Pacea, dialogul și valorile democratice constituie fundamentul Uniunii Europene din care facem parte, indiferent de confesiune”,  a transmis Sorin Grindeanu.
Șeful PSD a mai precizat că mesajul său de luni seară a fost unul despre unitate și umanitate.
În contextul evenimentelor dramatice din Orientul Mijlociu, Grindeanu a reafirmat angajamentul pentru valorile definitorii: credința, prietenia, toleranța și unitatea.