Călin Popescu Tăriceanu, despre Iliescu: A marcat în mod incontestabil istoria post-decembristă

Publicat: 05 08. 2025, 20:43
Actualizat: 05 08. 2025, 20:44
Fostul presedinte, Ion Iliescu, il felicita pe Calin Popescu Tariceanu dupa ceremonia in cadrul careia ambasadorul Frantei in Romania, Francois Saint-Paul, a oferit presedintelui Senatului, Calin Popescu Tariceanu, insemnele de Cavaler al Ordinului National al Legiunii de Onoare, in Bucuresti, joi, 5 martie 2015. DRAGOS SAVU / MEDIAFAX FOTO

„Doresc să transmit sincere condoleanţe la trecerea în eternitate a fostului Preşedinte al României, Ion Iliescu. Acesta a marcat în mod incontestabil istoria post-decembristă, având un rol esenţial în găsirea consensului politic necesar pentru atingerea unor obiective fundamentale ale României, precum aderarea la NATO şi Uniunea Europeană”, scrie Tăriceanu, pe Facebook.

Acesta adaugă că gândurile sale se îndreaptă către soţia sa, Nina Iliescu, precum şi către cei apropiaţi şi către toţi cei care l-au respectat pe fostul preşedinte.

Ion Iliescu a murit marţi, 5 august, la vârsta de 95 de ani, la Spitalul Clinic de Urgenţă „Agrippa Ionescu”, unde era internat din 9 iunie. Fostul preşedinte avea o formă de cancer pulmonar şi a fost supus de două ori unor intervenţii chirurgicale după internarea sa la Spitalul SRI.

Născut la 3 martie 1930, fostul şef al statului, a avut ieşiri publice foarte rare în ultimii ani, el rezumându-se la mesaje publicate pe blogul său, comemorative sau de felicitare a unor personalităţi sau instituţii.