Video Toader îi răspunde lui Iohannis pe tema recursului compensatoriu: Luni dimineaţă voi prezenta premierului analiza şi soluţiile

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declarat miercuri că va prezenta premierului, luni dimineaţa, o analiză cu privire la recursul compensatoriu şi efectele sale, dar şi ce propuneri legislative are.

2229 afișări

"Am avut o întâlnire cu doamna prim-ministru privind consecinţele acestei legi. Vom face o analiză generală a dinamicii fenomenului infracţional, o nouă evaluare a datelor statistice ale ANP, vom analiza cauzalitatea, structura, consecinţele faptelor comise de către beneficiarii legii. Luni vom avea o întrevedere cu doamna premier, îi voi prezenta rezultatele, propunerile legislative care pot fi luate", a declarat Tudorel Toader.

„Orice faptă penală este gravă şi trebuie să fie reprimată. Orice reglementare juridică trebuie să protejeze drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor. Problema supraaglomerării penitenciarelor trebuie să fie rezolvată în acord cu standardele europene. Adevărul trebuie să fie cunoscut, trebuie să fie scos la suprafaţă pentru a cunoaşte strarea de fap, pentru a cunoaşte şi ce măsuri trebuie luate pentru îndreptarea lucrurilor, a stării de fapt. Legea privind recursul compensatoriu a fost iniţiată de guvernul tehnocrat, a fost avizată favorabil de către CSM în componenţa anterioară care a presupus schimbarea naturii juridice”, a mai spus ministrul.

Toader a mai spus că o statistică a ANP arată o scădere a numărului de deţinuţi, o scădere a celor care au beneficiat de liberare condiţionată, dar şi o scădere a celor care au revenit în penitenciare.

„În 2014 au fost liberaţi condiţionat 11.392 de condamnaţi. În 2018 au fost liberaţi 8859 de deţinuţi. De la 11392 - 2014, 8859 în 2018, numărul celor care revin în penitenciar, după liberarea condiţionată, spuneam că este în scădere. Dacă luăm comparativ, acelaşi an, 2014, observăm că au revenit în penitenciar 3598 de deţinuţi liberaţi condiţionaţi faţă de 2018, când au revenit în penitenciar 448 de liberaţi condiţionat. Din totalul celor care într-un fel sau altul au beneficiat de prevederile legii privind recursul compensatoriu, statistica oficială ANP arată că 5.2% au revenit în penitenciar”, a mai spus Toader.

Ministrul Justiţiei a avut miercuri o întâlnire pe această temă cu premierul Viorica Dăncilă.

„Legea a fost promulgată de preşedinte fără să o critice la CCR”

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a subliniat că legea privind recursul compensatoriu a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis fără a fi atacată la Curtea Constituţională.

„Legea a fost susţinută şi votată inclusiv de parlamentarii PNL şi USR. Legea a fost promulgată de preşedinte fără să o critice la Curtea Constituţională. Legea a fost criticată în controlul a priori, însă obiecţiile de neconstituţionalitate au fost respinse”, a spus Tudorel Toader, într-o declaraţie de presă.

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut miercuri Guvernului României o analiză urgentă şi soluţii legate de recursul compensatoriu, susţinând că nimeni nu trebuie să se teamă şi siguranţa cetăţeanului român nu este negociabilă.

Reacţiile vin după ce mai multe cazuri de violenţă înregistrate în ultima perioadă au avut ca autori persoane ieşite mai devreme din închisoare în baza recursului compensatoriu.

Printre acestea se află cazul de la Galaţi, unde o persoană în vârstă a fost bătută şi jefuită de un tânăr care a beneficiat de recursul compensatoriu. Un alt caz este cel de la Mediaş, unde un om a fost omorât cu 11 lovituri de cuţit de către 3 agresori, unul dintre ei ieşind mai devreme de după gratii în baza aceluiaşi recurs.

Legea recursului compensatoriu a intrat în vigoare la 19 octombrie 2017 şi, potrivit acesteia, deţinuţii care au stat în condiţii improprii beneficiază de şase zile libere la fiecare 30 de zile executate. În prima zi în care Legea recursului compensatoriu a intrat în vigoare, au fost eliberaţi 529 de deţinuţi.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici