Traian Băsescu: „Cordonul sanitar” față de AUR și SOS este făcut pulbere. Este o ipocrizie
This browser does not support the video element.
„Este făcut pulbere cordonul sanitar”, a spus Traian Băsescu, la B1 TV, întrebat despre situația în care parlamentari ai SOS România au ajuns în PNL și despre colaborările din Parlament cu AUR.
Băsescu a susținut că, în anumite comisii parlamentare, inclusiv PSD și PNL au obținut voturi din partea parlamentarilor AUR.
„Este o ipocrizie la care oamenii politici chiar ar putea să renunțe și să spună o realitate, pentru că e o realitate”, a declarat fostul președinte.
În opinia sa, partidele ar trebui să recunoască situația politică și dificultățile cu care se confruntă România.
„Dragi români, nu avem ce face, suntem într-o situație de crize extrem de grea, abia reușim să împrumutăm banii, să plătim salariile. Dacă mai menținem situația fără guvern, nu ne mai împrumută nimeni, facem guvernul cu ce putem”, a spus Băsescu.
Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionel Bogdan, a declarat marți că are informații potrivit cărora parlamentari neafiliați ar dori să se alăture grupului parlamentar al liberalilor, însă a precizat că nu cunoaște despre cine este vorba.
Purtătorul de cuvânt al PNL a adăugat că parlamentarii care consideră că formațiunea liberală îi reprezintă sunt așteptați alături de partid, cu condiția să respecte regulile formațiunii.