Un lider din PNL cere refacerea majorității pro-occidentale: Nu ne putem permite un guvern în care extremismul intră pe ușă

Publicat: 28 04. 2026, 14:57
Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului si Turismului, alaturi de Ionut Stroe (in imagine), purtatorul de cuvant al PNL, sustine o conferinta de presa avand ca tema proiectele si prioritatile ministerului, la sediul PNL din Bucuresti, marti, 30 august 2022. EDUARD VINATORU / MEDIAFAX FOTO

Deputatul PNL Ionuț Stroe a atras atenția marți, într-o postare pe Facebook, că discuțiile despre un posibil guvern PSD-AUR nu reprezintă „un scenariu care poate fi tratat lejer sau cu jumătăți de măsură”.

El a subliniat că există „un risc real de derapaj de la direcția pe care România și-a asumat-o de ani de zile: una clar pro-occidentală și euroatlantică”.

În mesajul transmis pe rețelele sociale, Ionuț Stroe a făcut apel la dialog între formațiunile pro-occidentale, pentru păstrarea „unei majorități funcționale, credibile și ancorate în valorile europene”.

„Cred că e momentul unei reveniri rapide la aceeași masă a partidelor pro-occidentale. Sub nicio formă nu ne putem permite un guvern în care extremismul intră pe ușă, fie direct, fie prin susținere. Nu e timp de orgolii, calcule mărunte sau jocuri tactice. Da, știu: politica înseamnă compromis, dar nu orice compromis! Pentru mine, există o linie roșie: orientarea pro-occidentală a țării noastre și reputația României”, a scris Stroe pe Facebook.

Deputatul liberal a mai pledat pentru „maturitate politică”, avertizând că „orice altă variantă ne duce într-o zonă de risc pe care nu ne-o permitem”.

Mesajul său vine în contextul în care săptămâna trecută, în urma unui referendum intern, PSD a retras sprijinul politic premierului Ilie Bolojan. Ulterior, miniștrii PSD și-au depus demisiile, portofoliile lor fiind preluate, interimar, de alți miniștri din cabinetul Bolojan.

Luni, PSD și AUR au anunțat că vor iniția împreună o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Marți, cele două formațiuni au finalizat textul moțiunii, care face referire la „distrugerea economiei, de sărăcire a populației și de vânzare frauduloasă a averii statului” de către actualul Executiv. Marți după-amiază, PSD și AUR au depus și înregistrat moțiunea de cenzură la Biroul Permanent. George Simion, liderul AUR, a anunțat că a depus moțiunea cu 253 de semnături, cu 20 de semnături în plus față decât cele necesare (233) pentru demiterea actualului Executiv.