Ungureanu: Partidele, în egală măsură responsabile pentru modul în care Guvernul îşi va face treaba

Publicat: 08 02. 2012, 12:24
Actualizat: 06 11. 2012, 17:07

„Partidele sunt egală măsură responsabile pentru modul în care acest viitor Guvern, această propunere de Guvern, urmează să-şi facă treaba. Nu consider că există doar o responsabilitate a membrilor Guvernului, ci este o responsabilitate care se distribuie pe toată compoziţia politică a Coaliţiei de guvernare„, a afirmat Ungureanu, în discursul în care a prezentat lista cu propuneri pentru miniştri.

El a mai spus că există trei responsabilităţi majore, una dintre acestea fiind cea a viitorului prim-ministru.

Potrivit lui Ungureanu, există şi responsabilitatea fiecărui ministru în parte pentru ceea ce urmează să facă la ministere, dar şi responsabilitatea pentru punerea în aplicare a programului de guvernare, pentru consecinţele punerii în aplicare a programului, pentru greşeli şi pentru tot ceea ce se reuşeşte a fi făcut.