USR se reunește sâmbătă în două ședințe-cheie: Congresul Național și Comitetul Politic / Bolojan, prezent la Congresul USR: „Va fi o provocare foarte mare să guvernăm așa cum se cuvine, cu reguli bune” / Fritz: „Vă mulțumesc pentru încrederea voastră”

Publicat: 21 06. 2025, 14:16
Actualizat: 21 06. 2025, 14:16
Presedintele USR, Dominic Fritz, participa la o conferinta de presa dupa consultarile informale cu presedintele, Nicusor Dan, de la Palatul Cotroceni, in Palatul Parlamentului din Bucuresti, miercuri, 28 mai 2025. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Dominic Fritz: „Prima prioritate trebuie să fie reforma statului prin descentralizarea instituțiilor”

„Prima prioritate trebuie să fie reforma statului prin descentralizarea instituțiilor, transferul deciziilor în comunitățile locale. Doar așa putem să facem statul mai aproape de cetățeni, doar așa putem să reducem birocrația, să diminuăm aparatul central.”, a spus Fritz.

Fritz a zis că e necesar un control real și democratic al serviciilor secrete, cu supraveghere civilă. A precizat că serviciile trebuie să fie puternice, dar să funcționeze cu mandat și sub control parlamentar efectiv.

Dominic Fritz, după preluarea conducerii USR: „Va trebui să le spunem oamenilor că au fost mințiți”

Dominic Fritz și-a început discursul cu un apel la coeziune. A promis că va conduce un USR care „redeschide uși” și „reconstruiește poduri”. El a mai spus că partidul trebuie să rămână deschis tuturor celor care vor să se implice, fără excluderi sau orgolii interne.

Președintele USR a vorbit direct despre situația bugetară instabilă de la acest moment, din țară. A avertizat că românii trebuie să fie conștienți de riscurile financiare care urmează.

„Nu mai sunt bani pentru tot ce s-a promis și hotărât în trecut și va trebui să spunem oamenilor că ne pare rău, ați fost mințiți, nu există acești bani care vi s-au promis.”, a transmis Fritz.

Fritz, mesaj pentru oameni după alegerea sa în fruntea USR: „Tu ai loc în povestea României”

„Trebuie să dezvoltăm un alt fel de a comunica, dragi colegi. Și asta nu este ușor.”

A declarat că miza nu trebuie să fie doar voturile, atunci când vine vorba de schimbarea pe care USR o dorește în viitor.

„Lupta pe care o ducem nu este, în primul rând, pentru voturi. Lupta pe care o ducem este pentru inimile și mințile tuturor cetățenilor României.” A cerut colegilor să nu se mai concentreze pe măsuri reci sau pe atacuri la adresa altor politicieni. „Trebuie să vorbim de oameni.”

„Tu ai loc în povestea României. Foarte mulți oameni simt că nu mai au loc în povestea României. Și atunci sunt seduși de tot felul de alte povești. Tu ai loc cu visurile tale și dezamăgirile tale și defectele tale și talentele tale. Tu ai loc.”

Fritz, la Congresul USR: Primul nostru rol de partid este un rol de reprezentare

„Primul nostru rol de partid este un rol de reprezentare. Nu putem să avem acces dacă nu reflectăm România reală”, declară sâmbătă președintele USR, Dominic Fritz, la Congresul Național al Partidului.

Fritz a precizat că „pentru mine, partid de centru înseamnă că din mijlocul societății ne adresăm tuturor românilor, nu există categorii de români care nu sunt interesanți pentru noi”.

UPDATE 11:15 Dominic Fritz a ținut primul discurs

Dominic Fritz a urcat la tribună și a început discursul printr-o referire la protestele ample din 2017. Noul președinte al USR a rememorat momentul în care a decis să se implice în politica din România.

„Vă mulțumesc pentru încrederea voastră, pentru rezultat. În 31 ianuarie 2017 stăteam pe canapea la Berlin în apartamentul meu, am citit pe Facebook și am văzut că s-a dat un OUG care urma să arunce în aer lupta anticorupție în România. În zilele și săptămânile care au urmat, am revenit la Timișoara, am vorbit puțin de rău despre premierul de atunci, Sorin Grindenau, timișorean de-al meu”, a spus Fritz.

„După ce protestele s-au calmat, am încercat să fac rost de telefonul lui Vlad Voiculescu și am încercat să-l conving să facem ceva. Dacă mi-ar fi zis cineva atunci, în 2017 că o să dureze doar câțiva ani si o sa fiu eu șeful lui Vlad Voiculescu și că o sa negociez un guvern împreună cu Sorin Grindeanu, aș fi zis că e nebun!”, a spus Fritz.

„Dar iată că suntem aici și ce a părut atunci o imposibilitate a devenit o realitate”, a adăugat el.

UPDATE 11:05 Alegerea lui Dominic Fritz în funcția de președinte al USR, validată

Alegerea lui Dominic Fritz în funcția de președinte al partidului Uniunea Salvați România a fost validată, sâmbătă, în cadrul Congresului USR.

La eveniment participă, printre alți invitați speciali, premierul desemnat, Ilie Bolojan, și fosta președintă a Georgiei, Salome Zurabișvili.

Bolojan: Guvernul la care lucrăm va fi un guvern de sacrificiu

Bolojan și-a început discursul mulțumindu-i antevorbitoarei lui, președinta Georgiei, Salome Zourabichvili.

„Face parte dintr-o generație de luptători, care s-au întors în Georgia, în niște condiții mult mai rele decât este astăzi România, și care au luptat și au reușit foarte multe lucruri, dânsa și această mare generație. Și de obicei noi când ne inspirăm, când studiem cazuri, ne uităm în vest, asta e tendința, dar să știți că și în est sunt niște mari reformatori”, spune Bolojan.

UPDATE 10:15

Președinta Georgiei, Salome Zurabișvili, participă la Congresul USR, unde susține un discurs.

„Este o mare onoare și, totodată, o responsabilitate să fiu aici astăzi pentru a vă felicita pentru realizările voastre, pentru alegerea noului președinte și pentru formarea noului guvern. Ați reușit să protejați ceea ce aveți, să vă apărați democrația – iar asta este o realizare importantă”, a declarat ea.

UPDATE

Partidul a anunțat pe pagina sa de Facebook că Ilie Bolojan, prim-ministrul desemnat de președintele Nicușor Dan, va participa la Congresul Național al USR.

Evenimentul are loc sâmbătă, începând cu ora 10.00, la București. Cu această ocazie, vor fi alese și Comisia Națională de Arbitraj, precum și Comisia Națională de Cenzori, ambele componente esențiale ale structurii de conducere la nivel național.

Știrea inițială

Pe de o parte, Congresul Național va începe la ora 10:00, iar Dominic Fritz, noul președinte al USR, va prezenta strategia politică a partidului pentru perioada următoare. Tot în cadrul Congresului, delegații partidului vor alege Comisia Națională de Arbitraj şi Comisia Națională de Cenzori, care fac parte din structura de conducere de la nivel național, potrivit surselor Gândul.

„Evenimentul va aduce în fața participanților și invitați speciali, printre care se numără Salome Zurabișvili, prima femeie președinte al Georgiei și o susținătoare activă a parcursului european al țării sale. Ea va susține un discurs special în cadrul Congresului USR”, transmit reprezentanții partidului.

Comitetul Politic va începe în jurul orei 15:20, iar în cadrul acestuia urmează să fie votată intrarea la guvernare a USR. Ședința Comitetului Politic ar fi trebuit să aibă loc vineri, însă a fost amânată pentru a doua zi din cauza blocajului care a avut loc în joi între Nicușor Dan și Ilie Bolojan pe tema creșterii TVA.

Între timp, Nicușor Dan l-a desemnat vineri după-amiază pe Ilie Bolojan ca prim-ministru al României, iar acesta din urmă a început în aceeași zi discuția cu celelalte trei partide care își doresc să facă parte din noul Guvern. În acest context, USR și-a reprogramat pentru sâmbătă ședința Comitetului Politic.