Prima pagină » Politic » Bolojan: Guvernul la care lucrăm va fi un guvern de sacrificiu

Bolojan: Guvernul la care lucrăm va fi un guvern de sacrificiu

„Guvernul la care lucrăm în aceste zile va fi un guvern de sacrificiu”, declară sâmbătă Ilie Bolojan în marja Congresului Național USR.
Iris Duțescu
21 iun. 2025, 11:00, Politic

Bolojan și-a început discursul mulțumindu-i antevorbitoarei lui, președinta Georgiei, Salome Zourabichvili.

„Face parte dintr-o generație de luptători, care s-au întors în Georgia, în niște condiții mult mai rele decât este astăzi România, și care au luptat și au reușit foarte multe lucruri, dânsa și această mare generație. Și de obicei noi când ne inspirăm, când studiem cazuri, ne uităm în vest, asta e tendința, dar să știți că și în est sunt niște mari reformatori”, spune Bolojan.

Sloganul propus de USR

El a vorbit despre sloganul propus de USR, „Pregătiți să construim”, declarând: „Ceva poate ar fi trebuit să mai apară. Pregătiți să demolăm privilegii, sinecuri, pregătiți să tăiem, cheltuieli inutile, ineficiența, pregătiți să suferim alături de români, pentru că nu va fi o perioadă ușoară. Și da, pregătiți să construim, că nu se poate fără construcție”.

„Sunt aici într-o dublă calitate, cea de premier desemnat și de președinte al Partidului Național Liberal. Și vă spun foarte deschis că vremea vorbelor a trecut și în fața noastră stă vremea faptelor. (…) Cred că cei care știu situația noastră bugetară știu că foarte probabil acest guvern la a cărui pregătire lucrăm în aceste zile va fi un guvern de sacrificiu. Nu asta este problema. Sper să facem ceea ce trebuie ca să ajungem să pregătim să construim într-adevăr”, mai spune Bolojan.

El precizează că „inevitabil va fi o luptă serioasă să reducem deficitele și să încercăm să ne încadrăm în niște cheltuieli să ținem țara noastră stabilă fără să sufere românii foarte mult, fără să încetinim foarte mult economia și asta nu va fi un lucru foarte ușor de făcut”.

„Dacă nu ne vom da jos haina de partid și nu vom sta alături unii de alții, va fi foarte greu”, subliniază Bolojan.

Citește și