Victor Negrescu: Comisia Europeană susține crearea unui Hub European de Securitate Maritimă la Marea Neagră, în România
Eurodeputatul Victor Negrescu anunță un pas important pentru securitatea Mării Negre și pentru poziționarea strategică a României în Uniunea Europeană. Acesta a primit un răspuns oficial din partea președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la demersul inițiat privind crearea unui Hub European de Securitate Maritimă la Marea Neagră, cu sediul în România.
Potrivit eurodeputatului, mesajul transmis de Comisia Europeană este unul clar: hub-ul maritim poate fi creat, beneficiază de susținerea Comisiei, iar decizia finală aparține statelor membre riverane Mării Negre. În acest context, România are „toate argumentele” pentru a găzdui acest centru strategic.
De ce este important Hub-ul de Securitate Maritimă la Marea Neagră
Victor Negrescu subliniază că Marea Neagră a devenit una dintre cele mai sensibile regiuni geopolitice ale Europei, pe fondul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Noul hub ar avea un rol esențial în:
-
securizarea rutelor maritime;
-
protejarea infrastructurii critice (cabluri submarine, energie, porturi);
-
combaterea amenințărilor hibride;
-
creșterea capacității de reacție a Uniunii Europene.
„O astfel de structură ar însemna mai multă siguranță, coordonare și o prezență europeană reală la Marea Neagră, nu doar declarații”, afirmă eurodeputatul.
Comisia Europeană: proiect aliniat noilor priorități UE
În răspunsul oficial, Comisia Europeană confirmă că inițiativa se înscrie în noile priorități ale Uniunii Europene, care vizează securitatea, apărarea, reziliența, protejarea infrastructurii strategice și cooperarea cu partenerii regionali.
Pentru România, proiectul reprezintă o oportunitate strategică majoră, prin consolidarea rolului regional, atragerea de expertiză și investiții europene și dezvoltarea de capacități strategice pe teritoriul național.
Apel către autoritățile de la București
Victor Negrescu le-a mulțumit eurodeputaților pro-europeni care au sprijinit demersul și a transmis că va continua eforturile pentru ca proiectul să devină realitate. Totodată, acesta a subliniat că este momentul ca autoritățile române să vină cu un proiect concret.
„Pentru securitatea Europei. Pentru România”, a concluzionat eurodeputatul.