Victor Negrescu respinge varianta de a prelua șefia PSD: Nu am această intenție

Publicat: 05 05. 2025, 16:48
Victor Negrescu participa la Congresul Partidului Social Democrat in cadrul caruia va fi aleasa noua conducere si va fi desemnat candidatul PSD la alegerile prezidentiale, eveniment desfasurat la Centrul Expozitional Romexpo din Bucuresti, sambata, 24 august 2024. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

„Le mulțumesc celor care îmi vehiculează numele. Nu am această intenție. Am mai fost comunicator interimar. Am ajutat la victoria pe care partidul a avut-o la alegerile parlamentare, dar în prezent nu vorbim despre acest tip de proiect”, spune Victor Negrescu.

Numele eurodeputatului este vehiculat pentru a prelua funcția de lider PSD.

Întrebat dacă PSD ar putea guverna alături de AUR, Negrescu spune: „În primul rând, Partidul Social-Democrat are cea mai mare reprezentare în Parlamentul României și, până acum, cel puțin, orice majoritate s-a făcut în jurul Partidului Social-Democrat. PSD nu poate fi la remorca altui partid și, cu siguranță, cel puțin eu nu consider că PSD poate forma în prezent o alianță cu AUR sau orice fel de coabitare”

Surse politice spun că Marcel Ciolacu a informat coaliția că își depune mandatul de premier, iar conducerea PSD ar urma să demisioneze luni.