Prima pagină » Politic » Viorica Dăncilă îl critică dur pe Ilie Bolojan: Este arogant și complet desprins de realitatea din România

Viorica Dăncilă îl critică dur pe Ilie Bolojan: Este arogant și complet desprins de realitatea din România

Fostul premier Viorica Dăncilă l-a criticat dur pe prim-ministrul interimar Ilie Bolojan. Este arogant și complet desprins de realitatea din România, mi se pare că se află în campanie electorală, a mai spus Dăncilă.
Petru Mazilu
17 aug. 2026, 21:42, Politic

Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu” difuzată pe Gândul.ro.

„Și arogant, dar mie mi se pare că dânsul este într-o campanie electorală. Adică dânsul este complet desprins de realitatea din România. Tocmai vorbeam de crizele suprapuse. Dânsul inaugurează creșe, pasaje în condițiile în care provocările cu care se confruntă România sunt foarte mari. Deci mie mi se pare că dânsul, în loc să dea un răspuns problemelor pe care le au românii, dânsul încearcă să se ducă în alte zone legate mai mult de imaginea dânsului”, a declarat Viorica Dăncilă.

Fosta șefă a Guvernului l-a criticat pe Bolojan și pentru întâlnirea cu președinta CCR.

„Pe de altă parte, această abordare a dânsului, că trebuie să ne întâlnim cu șef de companie, păi nu poți să pui egalitate între președintele Curții Constituționale și un șef de companie. Adică, totuși, repet, este o separare a puterilor în stat. Nu mai există și tot dânsul a fost cel care a transformat executivul în legislativ. Să nu uităm că Dânsul, de când a venit la putere, a guvernat prin asumarea răspunderii și ordonanțe de urgență. Parlamentul pentru dânsul nu prea a existat. Iar acum face același lucru în ceea ce privește justiția. Justiția nu i se subordonează. Justiția trebuie să fie independentă. Iar astfel de întâlniri trebuie făcute publice, dacă nu au nimic de ascuns”, a precizat Viorica Dăncilă.

Simina Tănăsescu, întâlnire secretă cu Bolojan înainte ca CCR să se pronunțe asupra legii integrității

Ședința CCR de luni a avut loc după informațiile apărute în spațiul public privind o întâlnire, vineri, între președinta Curții Constituționale, Elena-Simina Tănăsescu, și Ilie Bolojan.

Consiliul Superior al Magistraturii a cerut clarificări publice privind împrejurările în care a avut loc întrevederea, natura acesteia, motivul pentru care s-ar fi desfășurat în biroul președintelui Senatului și subiectele discutate.

CSM a arătat că informațiile apărute au generat „întrebări legitime”, în condițiile în care întrevederea ar fi avut loc într-o perioadă în care Curtea Constituțională urma să se pronunțe asupra unor cauze cu relevanță instituțională.

CCR a transmis duminică seara că întâlnirile președintei Curții cu reprezentanți ai autorității executive au exclusiv un caracter administrativ și organizatoric.

Recomandarea video