Tapingul oral sau dormitul cu gura sigilată, ultima modă în materie de somn odihnitor

Super-fotbalistul norvegian Erling Haaland a povestit că îşi acoperă gura pentru a dormi mai bine şi poartă ochelari speciali pe timpul nopţii.

2619 afișări
Imaginea articolului Tapingul oral sau dormitul cu gura sigilată, ultima modă în materie de somn odihnitor

Tapingul oral sau dormitul cu gura sigilată, ultima modă în materie de somn odihnitor

Starul norvegian de la Manchester City şi-a dezvăluit obiceiurile din timpul nopţii. Rutina de la culcare este oarecum bizară pentru Erling Haaland.

Atacantul norvegian a subliniat importanţa de a dormi bine în podcastul „Impulsive”, al lui Paul Logan, şi a declarat că „îşi închide gura înainte de culcare şi poartă ochelari de blocare a luminii albastre, cu trei ore înainte de culcare”.

Obiceiul său extrem nu este chiar aşa necunoscut, fiind deja viral pe TikTok sub numele de taping oral (bandă orală) şi constă în sigilarea completă a gurii cu o bandă, în timpul somnului.

Atacantul în vârstă de 23 de ani, ales jucătorul anului 2022/2023, a dezvăluit câteva dintre secretele din spatele succesului său: dintre acestea, dormitul bine este o prioritate.

„Cred că somnul este cel mai important lucru din lume” a declarat el. Şi consideră că închiderea gurii pentru a dormi are efecte deosebite asupra unui sportiv.

„Conform unei şcoli de gândire, dormitul cu gura deschisă noaptea, uneori însoţită de sforăit, face dificilă menţinerea limbii în poziţia corectă. Poziţia duce la tensiune în muşchii masticatori, în gât, la trezirea cu dureri de cap”, explică Elena Buscone, specialistă în masaj terapeutic.

Face saună zilnic

„Respiraţia fiziologică are loc pe nas, dar, din multe motive, nu o putem controla noaptea, iar mulţi dorm cu gura deschisă, ceea ce duce la înclinarea capului şi la tensiune în muşchii din spatele gâtului”, mai spune Buscone.

„La început, va fi greu să te obişnuieşti, dar, dacă în miezul nopţii îţi dai seama că te sufoci, trebuie doar să scoţi banda, pentru a nu crea senzaţie de disconfort şi de anxietate. De obicei, starea asta trece după trei-patru ori”, anunţă specialiştii.

Se recomandă să nu fie sigilată gura în caz de nas înfundat, dificultăţi de respiraţie, dacă suferi de patologii cardiovasculare sau dacă ai băut câteva pahare în plus înainte de culcare.

Pe lângă faptul că îşi închide gura noaptea, Haaland mărturiseşte că foloseşte sauna în mod regulat. „O am acasă, încerc să o fac aproape în fiecare zi: saună sau baie turcească”. „Această practică favorizează şi odihna, scade tensiunea arterială şi creşte căldura corporală”, mai explică Buscone.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici