17 septembrie. Acum 86 de ani rușii invadau Polonia. România avea să cadă pradă la rândul ei pactului Ribbentrop-Molotov

Pactul Hitler-Stalin și împărțirea Europei de Est

Invazia sovietică a Poloniei a fost precedată de înțelegerea semnată la Moscova pe 23 august 1939 între Germania nazistă și Uniunea Sovietică. Oficial, pactul Ribbentrop-Molotov era un tratat de neagresiune, dar protocolul său secret împărțea Europa Centrală și de Est. Astfel, Polonia urma să fie împărțită între cele două puteri totalitare, iar țările baltice intrau în zona de control sovietică.

La 1 septembrie 1939, Germania a atacat Polonia din vest, declanșând cel de-Al Doilea Război Mondial. Trupele poloneze au rezistat eroic în primele zile, dar erau depășite numeric și logistic. În timp ce atenția era concentrată asupra frontului vestic, la est, Uniunea Sovietică se pregătea de ofensivă.

17 septembrie 1939 – lovitura din spate

În zorii zilei de 17 septembrie 1939, peste 600.000 de soldați ai Armatei Roșii au trecut granița de est a Poloniei, sprijiniți de câteva mii de tancuri și avioane. Moscova a justificat invazia prin pretextul protejării minorităților ucrainene și belaruse de pe teritoriul polonez, însă documentele istorice confirmă că acțiunea era parte a înțelegerii cu Germania nazistă.

Guvernul polonez, surprins de noul front, a fost pus într-o situație imposibilă. Mareșalul Edward Rydz-Śmigły a ordonat trupelor să evite confruntările directe cu sovieticii și să se retragă spre România și Ungaria, pentru a salva ce mai putea fi salvat din structurile statului. În multe regiuni însă, unități de grăniceri și voluntari au opus rezistență. Bătălii grele s-au dat la Grodno și Vilnius, unde tineri și civili au luptat cot la cot cu armata regulată.

Polonia sfâșiată între două imperii

În mai puțin de o lună, Polonia a fost practic ștearsă de pe hartă. Pe 6 octombrie 1939, ultimele unități poloneze capitulau, iar țara era împărțită în două zone de ocupație: vestul, sub control nazist, și estul, anexat de Uniunea Sovietică. Pentru populația civilă, urma o perioadă de suferință și represiune.

În partea ocupată de URSS, sute de mii de polonezi au fost deportați în Siberia și Kazahstan, iar elitele militare și intelectuale au devenit ținte ale epurărilor. Cel mai cunoscut episod este masacrul de la Katyn, din primăvara anului 1940, când aproximativ 22.000 de ofițeri, polițiști și funcționari polonezi au fost executați de NKVD.

România – refugiu pentru vecinul său polonez

Evenimentele din septembrie 1939 au avut un impact direct asupra României. După prăbușirea rezistenței poloneze, mii de civili și soldați au trecut granița sudică, găsindu-și adăpost pe teritoriul românesc. Autoritățile de la București au acceptat să primească refugiați, iar o parte din armata poloneză a fost primită, ulterior unii militari reușind să ajungă în Franța și Marea Britanie, unde au continuat lupta alături de aliați.

„La frontiera româno-polonă s-au luat măsuri ca trecerea eventualilor refugiaţi din Polonia să se facă în conformitate cu regulile neutralităţii şi cu interesele naţionale româneşti”, scria pe prima pagină din Timpul de pe 17 septembrie 1939. „Eventualii“ refugiaţi din Polonia care ar trece prin România vor fi sprijiniţi cu „azil impus de sentimentele de umanitate“, militarii străini care ar trece frontiera vor fi dezarmaţi iar cei care au avut funcţii politice vor fi trimişi să stea în anumite localităţi, arată o decizie a „preşedinţiei de Consiliu“, adică a premierului României, publicată pe prima pagină din ziarul Timpul din 17 septembrie 1939.

Tot în România și-a găsit refugiu guvernul polonez, care, de pe teritoriul românesc, a reușit să se reorganizeze și să continue activitatea în exil, devenind un punct de sprijin pentru rezistența poloneză din afara țării.

Pentru gestionarea fluxului masiv de oameni, România a creat un Comisariat general al polonezilor, care colabora cu Crucea Roșie și alte organizații. Refugiații primeau sprijin financiar lunar, provenit în mare parte din fonduri poloneze, inclusiv din tezaurul Băncii Poloniei, care fusese evacuat prin România spre Marea Britanie.

Efectele pactului Ribbentrop-Molotov s-au simțit și asupra României

Un an mai târziu însă, România însăși avea să simtă consecințele directe ale pactului Ribbentrop-Molotov. În iunie 1940, Uniunea Sovietică a emis un ultimatum prin care cerea cedarea Basarabiei și a nordului Bucovinei, teritorii românești care intrau în sfera de influență sovietică potrivit înțelegerii cu Germania. După deliberări în cadrul statului roman s-a decis că o rezistență armată nu era posibilă și armata română a fost obligată să se retragă, iar URSS a ocupat rapid regiunile vizate, dar și Ținutul Herța, care nu fusese menționat în pact.

O rană care a marcat secolul XX

Invazia sovietică a rămas multă vreme un subiect tabu. În perioada de început a comunismuli, autoritățile de la Varșovia, aflate sub sfera de influență Moscovei, au evitat să discute deschis despre 17 septembrie 1939. Narativul oficial prezenta Uniunea Sovietică drept „eliberatoare” a populației din estul Poloniei. Abia mai târziu odată cu o distanțare de Mosvova și mai ales odată cu prăbușirea comunismului, Polonia a putut aborda liber acest capitol dureros al istoriei.

Astăzi, pentru mulți polonezi, ziua de 17 septembrie simbolizează nu doar pierderea independenței, ci și trădarea din partea unei puteri care pretindea că apără interesele populațiilor slave. Trauma deportărilor, execuțiilor și ocupației a fost transmisă din generație în generație.

Memorie și actualitate

Parlamentul Poloniei a condamnat oficial invazia sovietică, iar anual, pe 17 septembrie, au loc ceremonii de comemorare la nivel național. Monumente, expoziții și producții cinematografice, precum filmul „Katyn” al regizorului Andrzej Wajda, mențin vie memoria evenimentelor din 1939.

Istoricii subliniază că 17 septembrie 1939 reprezintă o lecție despre fragilitatea statelor mici în fața înțelegerilor dintre marile puteri. Pactele secrete și interesele geopolitice pot decide destinele unor națiuni întregi, fără ca acestea să aibă posibilitatea de a se apăra.

Ecourile invaziei sovietice se resimt și astăzi în relațiile polono-ruse. Varșovia rămâne una dintre cele mai vocale capitale europene în ceea ce privește critica la adresa politicii externe a Moscovei. Pentru Polonia, memoria lui 1939 este un avertisment constant asupra riscului imperialismului și al agresiunilor militare.