A DOUA ZI DE PROTESTE ÎN CAPITALĂ: Aproximativ 1.000 de persoane au manifestat împotriva proiectului de la Roşia Montană. Protestatarii AU BLOCAT Bulevardul Regina Elisabeta - GALERIE FOTO

Aproximativ 1.000 de persoane au protestat în Piaţa Universităţii din Capitală, a doua zi consecutiv, faţă de proiectul de exploatare minieră de la de la Roşia Montană, aprobat de Guvern săptămâna trecută. În jurul orei 22:00, protestatarii au blocat Bulevardul Regina Elisabeta, pe ambele sensuri.

2288 afişări
Imaginea articolului A DOUA ZI DE PROTESTE ÎN CAPITALĂ: Aproximativ 1.000 de persoane au manifestat împotriva proiectului de la Roşia Montană. Protestatarii AU BLOCAT Bulevardul Regina Elisabeta - GALERIE FOTO

A DOUA ZI DE PROTESTE ÎN CAPITALĂ: Aproximativ 1.000 de persoane au manifestat împotriva proiectului de la Roşia Montană. Protestatarii AU BLOCAT Bulevardul Regina Elisabeta - GALERIE FOTO (Imagine: Octav Ganea/ Mediafax Foto)

UPDATE 22:20 - Protestatarii de la Universitate au blocat Bulevardul Regina Elisabeta

Persoanele care protestează în Piaţa Universităţii din Capitală faţă de proiectul de exploatare minieră de la de la Roşia Montană au blocat Bulevardul Regina Elisabeta, pe ambele sensuri.

Unii dintre protestatarii aflaţi în zona fântânii de la Universitate au ieşit pe stradă, nicio maşină nemaiputând circula pe Bulevardul Regina Elisabeta.

GALERIE FOTO

Manifestanţii strigă "Uniţi, salvăm Roşia Montană".

Troleibuzele şi autobuzele care circulă prin zona Pieţei Universităţii sunt blocate, nemaiputând circula prin intersecţia de la Piaţa Universităţii.

Jandarmii au format un cordon de la Piaţa Universităţii până la Cercul Militar, la intersecţia cu Calea Victoriei.

Protestatarii au steaguri tricolore şi bannere pe care scrie "Jos sclavia", "Ruşine!", "Măi, măi, dragă Rovana/ Ia mâna de pe Roşia Montană", "Ei, nu! Noi, nu!", "Nu faceţi ketchup din Roşia Montană!".

Cele aproximativ 1.000 de persoane, printre care şi copii, scandează "Jos Băsescu!", "Jos Ponta!", "Ape curate, nu cianurate" şi "PDL - USL aceeaşi mizerie".

Grupul de protestatari este împrejmuit de un cordon de jandarmi, care împiedică intrarea oamenilor pe carosabil.

Jandarmeria Română arată, într-un comunicat de presă, că garantează dreptul la liberă exprimare a cetăţenilor, dar totodată face apel la respectarea legii pe timpul adunărilor publice, precum şi la exprimarea convingerilor în spaţiul public într-un mod paşnic, civilizat şi legal.

Astfel, participanţii trebuie să respecte locul şi intervalul orar pentru desfăşurarea adunărilor publice.

Totodată, Jandarmeria precizează că blocarea cu intenţie a drumul public, prin care este pusă în pericol siguranţa circulaţiei şi se aduce atingere dreptului la liberă circulaţie a celorlalţi participanţi la trafic, constituie încălcări ale legii şi se sancţioneză în consecinţă.

Potrivit Legii 60/1991 privind organizarea şi desfăşuraera adunărilor publice, nerespectarea locului şi intervalului orar pentru desfăşurarea adunării publice constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 10.000 de lei. Participarea la o adunare publică nedeclarată constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 la 5.000 de lei.

Conform OUG 195/2002, blocarea cu intenţie a drumului public, dacă se pune în pericol siguranţa circulaţiei ori se aduce atingere dreptului la libera circulaţie a celorlalţi participanţi la trafic, se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă.

Manifestaţia a început duminică, la fântâna de la Universitate, prima zi de protest fiind încheiată după zece ore, luni dimineaţă, în jurul orei 2.30. Câteva sute de manifestanţi au mers în marş spre Guvern, cerând stoparea proiectului minier de la Roşia Montană. După o manifestaţie de peste o oră în Piaţa Victoriei, unde numărul protestatarilor a ajuns la aproximativ 2.000, aceştia s-au întors la Universitate, unde s-au aşezat pe bulevard, ocupându-l pe un sens, de la fântână până după intersecţia cu strada Ion Câmpineanu.

Înarmaţi cu PET-uri pe care le izbeau ritmic de asfalt sau unele de altele, sute de tineri au rămas în zona ocupată, înconjurată de forţele de ordine, câteva ore şi au scandat "Uniţi, salvăm Roşia Montană", agitând steaguri şi pancarte cu mesaje de protest faţă de proiectul minier şi decizia Guvernului de a-l promova într-un proiect de lege.

Jandarmii au securizat zona în care s-a desfăşurat protestul, fără a încerca oprirea acestuia.

Protestul de la Bucureşti, alături de manifestări similare desfăşurate duminică în alte oraşe din ţară, a avut loc după ce, pe 27 august, Guvernul a aprobat un proiect de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, documentul urmând să fie transmis Parlamentului spre adoptare.

Exploatarea ar urma să înceapă în noiembrie 2016, după ce planul urbanistic zonal va fi aprobat până la sfârşitul acestui an, iar participaţia statului ar creşte cu încă 5,69%, la 25% din acţiuni, dar condiţionat de emiterea la timp a tuturor autorizaţiilor, potrivit unui draft al Acordului între Guvern, Gabriel Resources şi Roşia Montană Gold Corporation pentru începerea exploatării.

Compania Roşia Montană Gold Corporation deţine la Roşia Montană (judeţul Alba), prin concesionare în vederea exploatării, cel mai important zăcământ de aur din România, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint.

Investiţia Roşia Montană, blocată de mai mulţi ani din cauza disputelor privind protecţia mediului, a fost inclusă în Planul naţional de investiţii şi locuri de muncă lansat, în urmă cu o lună, de Guvern şi prezentată ca proiect de "exploatare cu noi standarde de mediu" de unde statul estimează beneficii de 78% din ceea ce generează proiectul.

Compania Gabriel Resources deţine în prezent 80,69% din proiectul Roşia Montană, restul fiind în posesia statului prin compania Minvest.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici