Accesul auto către terminalele Aeroportului Henri Coandă, modificat temporar. Care este noua rută

Publicat: 08 12. 2025, 11:30

Fluxurile auto din fața aeroportului au fost „reorganizate pe noi artere, amenajate de constructorul lucrărilor de la metrou”, fiind dezafectate inclusiv „unele zone din parcarea publică de pasageri”, anunță reprezentații Aeroportului.

Cea mai importantă schimbare vizează oprirea autovehiculelor în fața terminalului.

Oprirea autovehiculelor pasagerilor și a mijloacelor de transport în comun pe banda auto din fața Terminalului Plecări nu mai pot fi permise”.

Pentru a gestiona fluxul de călători, au fost create noi zone dedicate.

Pentru a minimiza disconfortul pasagerilor, au fost create fluxuri speciale de debarcare pentru călătorii care ajung la aeroport cu mijloace de transport în comun, autovehicule proprii sau taxi. Zona de debarcare a pasagerilor se află în parcarea din fața Terminalului Plecări”.

Autocarele și microbuzele vor utiliza exclusiv estacada Terminalului Sosiri.

De asemenea, parcarea destinată autocarelor și microbuzelor, situată la baza turnului de control (de lângă Terminalul Plecări), a fost închisă.

Administrația aeroportului face apel la conducătorii auto să fie atenți la noile restricții.

„Pentru siguranța desfășurării traficului auto în fața aeroportului, rugăm conducătorii auto să respecte restricțiile de circulație instituite si semnalizările rutiere temporare. Accesul este semnalizat corespunzător, iar personalul autorizat sprijină dirijarea vehiculelor. Recomandăm pasagerilor alocarea unui timp suplimentar pentru deplasare, având în vedere modificările temporare ale fluxurilor de circulație din fața aeroportului, instituite ca urmare a lucrărilor la viitoarea stație de metrou”.