Prima pagină » Social » Accident în apropiere de Atena. Două elicoptere de stingere s-au ciocnit în timpul misiunii împotriva incendiilor. Patru persoane aflate la bord, transportate la spital

Accident în apropiere de Atena. Două elicoptere de stingere s-au ciocnit în timpul misiunii împotriva incendiilor. Patru persoane aflate la bord, transportate la spital

Două elicoptere folosite la stingerea incendiilor de vegetație s-au ciocnit duminică în apropiere de Atena. Grecia se confruntă în ultima perioadă cu incendii puternice și condiții meteo extreme.

IGSU, precizări după accidentul aviatic din Grecia: Pompierii români sunt în siguranță

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a transmis duminică o serie de precizări după informațiile apărute în spațiul public privind accidentul aviatic produs în Grecia.

„La acest moment, Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne nu are nicio aeronavă dislocată în Grecia și niciun pilot sau alt membru al personalului navigant nu desfășoară misiuni în sprijinul autorităților elene”, a transmis IGSU.

De asemenea, reprezentanții IGSU au precizat că modulul de pompieri români trimis în Grecia prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene nu se află în zona în care s-a produs accidentul.

„Modulul de pompieri români (…) nu se află în aceeași regiune în care a avut loc incidentul aviatic și desfășoară exclusiv misiuni terestre de stingere a incendiilor de vegetație, fără a executa misiuni aeriene. Personalul român este în siguranță și își continuă activitatea operațională”, se arată în comunicatul IGSU.

„Transmitem, pe această cale, un mesaj de solidaritate tuturor celor implicați în operațiunile de intervenție și sperăm ca echipajele afectate de acest tragic eveniment să fie găsite în siguranță”, au mai transmis reprezentanții IGSU.

Știrea inițială

Două elicoptere folosite pentru stingerea incendiilor de vegetație s-au ciocnit în aer, duminică, în timpul unei intervenții desfășurate la vest de Atena, au anunțat autoritățile elene, relatează AP și BBC.

Potrivit pompierilor, accidentul s-a produs în zona orașului Psatha, din regiunea Attica, unde echipele luptau pentru limitarea incendiilor de vegetație.

Cele două elicoptere, de tip Bell, erau închiriate de serviciul de pompieri din Grecia și aveau la bord câte doi membri ai echipajului. Aparatele de zbor decolaseră anterior de pe aeroportul militar Elefsina, conform informațiilor transmise de autorități.

În contextul incendiilor care afectează mai multe regiuni din Europa, premierul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat că țara traversează o perioadă marcată de condiții meteorologice extreme.

„Există momente în care natura și intensitatea fenomenelor meteorologice depășesc orice planificare umană și orice capacitate operațională”, a scris Kyriakos Mitsotakis într-o postare publicată pe Facebook.

Premierul grec a precizat că, din cauza vântului puternic, aeronavele de stingere nu mai pot interveni în condiții de siguranță.

„Zecile de aeronave pe care le avem la dispoziție nu pot opera în siguranță”, a subliniat acesta.

Patru membri ai echipajelor au fost răniți

Potrivit informațiilor transmise de serviciul elen de ambulanță EKAB, toate cele patru persoane aflate la bordul celor două elicoptere implicate în accident au fost găsite și transportate la Spitalul General de Aviație 251.

Două dintre ele au suferit răni ușoare, iar alte două au fost găsite inconștiente.

Inițial, echipajul unuia dintre elicoptere a reușit să ia legătura cu centrul operațional și să își transmită coordonatele, fiind preluat rapid de echipele de intervenție. Pentru cel de-al doilea aparat de zbor a fost declanșată o operațiune de căutare și salvare.

Ulterior, autoritățile au anunțat că și al doilea elicopter a fost localizat, iar echipajul său a fost recuperat și transportat la spital.

Departamentul de Pompieri din Grecia a precizat că cele două elicoptere erau închiriate pentru intervențiile de stingere a incendiilor de vegetație. Fiecare elicopter avea la bord câte două persoane, respectiv un pilot și un coordonator grec pentru stingerea incendiilor aeriene.

Recomandarea video