Ajutor social în valoare de 500 de lei pentru persoanele cu handicap care au domiciliul în Capitală
Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti propune CGMB alocarea unui sprijin financiar lunar, în valoare de 500 de lei, pentru persoanele adulte cu handicap.
Condiţia pentru a beneficia de acest ajutor este ca persoana respectivă să aibă domiciliul sau reşedinţa în Capitală, certificatul de încadrare în grad de handicap să fie emis de către una dintre Comisiile de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap de la nivelul sectoarelor Capitalei, iar beneficiarul să aibă plătite toate taxele către bugetul de stat.
Nu vor beneficia de acest ajutor persoanele cu handicap aflate în îngrijirea centrelor rezidenţiale publice, cele care realizează venituri şi se află în îngrijirea unui asistent personal profesionist, sau cele care sunt reţinute sau condamnate definitiv la pedeapsa cu închisoarea, pe perioada reţinerii sau detenţiei.
În Capitală erau înregistraţi la începutul acestui an peste 57.800 de adulţi cu handicap, dintre care aproximativ 600 nu se aflau în îngrijirea unei instituţii publice
Luna trecută, CGMB a decis ca primăria să acorde un ajutor financiar lunar pentru copiii cu handicap care au domiciliul în Bucureşti, în cuantum de 1.000 de lei, lunar.
Citeşte şi: Scandalul „Declaraţiei comune” din justiţie continuă. Un avocat ameninţă cu procesul şi cere explicaţii de la CSM şi ICCJ despre document
Citeşte şi: Cazul care a cutremurat România | Bărbatul care a încercat să convingă o fetiţă să îşi ucidă părinţii a pus-o să se sinucidă în spital
Citeşte şi: Primăria Capitalei vrea să închirieze apartamente de pe piaţa liberă pentru cazurile sociale şi cele de urgenţă
Citeşte şi: O femeie din Argeş a murit după ce a fost înjunghiată pe stradă, fără motiv, de un bărbat cu afecţiuni psihice. Acum doi ani, agresorul a comis o faptă similară