ANM: Posibil COD ROŞU de viscol şi ninsori. Comandament de iarnă la MAI. Ministrul de Interne a cerut numerele de telefon ale şoferilor de pe autospecialele de intervenţie

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a convocat, joi, un comandament de iarnă la sediul instituţiei, fiind prima astfel de şedinţă condusă de Carmen Dan, în calitate de ministru. Directorul ANM anunţă că există posibilitatea să se emită cod roşu de ninsori şi viscol.

31807 afişări
Imaginea articolului ANM: Posibil COD ROŞU de viscol şi ninsori. Comandament de iarnă la MAI. Ministrul de Interne a cerut numerele de telefon ale şoferilor de pe autospecialele de intervenţie

Comandament de iarnă la MAI. ANM: Posibil COD ROŞU de viscol şi ninsori (Imagine: George Noaptes/ Foto Mediafax)

UPDATE 19:00 Zăpada ar putea atinge şi 50 de centimetri în unele locuri

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a convocat, joi, comandamentul de iarnă la Primăria Capitalei, după ce meteorologii au emis avertizări de vreme rea pentru următoarea perioadă, când în Bucureşti se pot depune până la 50 de centimetri de zăpadă.

Meteorologii anunţă ninsori abundente în următoarea perioadă, atât în ţară, cât şi în Capitală, acolo unde stratul de zăpadă poate atinge, pe alocuri, 50 de centimetri.

"Administraţia Naţională de Meteorologie apreciază că pe parcursul acestui episod de vreme severă se vor înregistra în jurul a 20-25 de litri de apă pe metru pătrat sub formă de ninsoare, dar pentru că vântul este foarte puternic, există posibilitatea ca stratul de zăpadă să măsoare 10-15 centimetri, iar în zonele mai adăpostite acesta poate să meargă până spre 30-40, poate chiar 50 de centimetri", a declarat Gabriela Băncilă, şef al Centrului Naţional de Prognoză Meteo.

"Îmi doresc să fim foarte bine pregătiţi, să nu se mai poată spune pe drept cuvânt, cum s-a afirmat de multe ori, că iarna ia prin surprindere autorităţile. (...) Companiile care au contracte cu sectoarele trebuie să îşi ia foarte în serios atribuţiile, răspunderile stipulate în aceste contracte. Am rugat ca în locurile în care contractele nu erau acoperitoare să se ia toate măsurile pentru a se adiţiona aceste documente astfel încât să nu existe scuza că nu s-a prevăzut în contract strada x, cartierul y. Deszăpezirea trebuie să se facă unitar, bucureştenii trebuie să aibă parte de aceleaşi servicii indiferent de ce cartier al Bucureştiului trăiesc sau muncesc", a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, la începutul şedinţei.

Centrele de adăpost pentru persoanele fără locuinţă vor fi deschise în această perioadă pentru a putea adăposti persoanele aflate pe stradă, până acum fiind înregistrate în aceste centre 728 de persoane. Echipele de noapte vor merge în căutarea persoanelor care nu doresc să fie duse în adăposturi pentru a le duce hrană şi îmbrăcăminte. Autorităţile recomandă cetăţenilor să nu ofere bani persoanelor fără adopost, deoarece acestea îşi cumpără băuturi alcoolice în perioada rece, fiind recomandat să li se dea alimente.

Echipele Regiei Autonome de Distribuţiei a Energiei Termice sunt pregătite pentru eventualele avarii cauzate de ger cu echipe care să asigure deszăpezirea pentru a facilita accesul la punctele termice. Pe reţeaua primară, temperatura agentului termic a fost stabilită la 103 grade, pentru asigurarea agentului termic pentru toate sectoarele.

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov anunţă că nu s-au acordat concedii în perioada sărbătorilor de iarnă pentru a putea face faţă solicitărilor, echipajele deja disponibile urmând a fi suplimentate. În prezent se lucrează cu 53 de echipaje de urgenţă, 23 de maşini de consultaţii cu medic şi 12 maşini de transport. La numărul lor se vor adăuga, începând de mâine, alte şase echipaje.

Regia Autonomă de Transport Bucureşti a suplimentat, încă din luna decembrie 2016, numărul de autobuze, troleibuze şi tramvaie, numărul de concedii de odihnă al şoferilor a fost redus, iar plugurile sunt pregătite pentru deszăpezirea liniilor de tramvai.

"Vreau să aveţi în vedere că, din cauza zăpezii şi a chiciurii, este posibil ca arborii să fie afectaţi şi de asemenea trebuie să fim foarte vigilenţi şi să urmărim, împreună cu ADP-urile de sector şi cu toate instituţiile implicate să nu fie accidente din cauza arborilor care se vor dovedi că erau bolnavi şi nu au fost tăiaţi la timpul potrivit sau erau îmbătrâniţi", a transmit Gabriela Firea membrilor comandamentului.

Administratorii de drumuri vor lua decizii de închidere sau de restricţionare temporară, în funcţie de necesitate, a unor anumite segmente de drum, în urma consultărilor cu autorităţile aflate pe teren, pentru a asigura buna desfăşurare a traficului rutier. Brigada Rutieră recomandă utilizarea autovehiculelor proprii numai dacă este strict necesar, alternativa optimă fiind mijloacele de transport în comun, având în vedere că, din cauza depunerii de zăpadă, vor fi probleme şi cu locurile de parcare.

La nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov, s-a operaţionalizat o grupă operativă proprie şi s-a dispus autorităţilor locale comunicarea cu celeritate a situaţiilor de urgenţă către comandamentul operaţional. Capacitatea operaţională urmează să fie sporită în caz de necesitate.

Prefectul Municipiului Bucureşti a încheiat şedinţa comandamentului de iarnă declarând că prioritatea zero pentru perioada care urmează este salvarea de vieţi omeneşti.

"Prioritatea zero este salvarea de vieţi omeneşti, să nu avem pierderi de vieţi omeneşti. (...) Sunt sigur că vom trece cu bine şi de aceste zile mai dificile", a declarat Paul Nicolae Petrovan, prefectul Capitalei.

Cetăţenii Capitalei care întâmpină probleme din cauza condiţiilor meteorologice pot suna la numărul gratuit 0800.800. 868 pentru a le semnala.

ŞTIRE INIŢIALĂ "Modelele indică intervale de timp în cursul zilei de mâine, în care, datorită intensificărilor de vânt care pot depăşi 90 de km/oră şi în aceste condiţii vizibilitatea să fie spre zero, s-ar putea să emitem o avertizare de vreme severă imediată de tip cod roşu, în intervalul posibil 8-14, pentru estul judeţului Buzău, vestul judeţului Brăila, partea central nordică a judeţului Ialomiţa şi extremitatea de sud est a judeţului Vrancea. De sâmbătă este posibil să emitem cod galben pentru o vreme deosebit de geroasă în special partea centrală, în partea vestică, sudică şi estică a României. Aici vom avea - şi nu numai, chiar şi în sudul ţării – temperaturi deosebit de scăzute, pentru că maximele vor fi -17 - -10, iar minimele spre -24 - -12 grade, cu cele mai coborâte valori în zonele deja cunoscute ca polul gerului din estul Transilvaniei şi nordul Moldovei", a declarat Elena Mateescu, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

În cadrul comendamentului, reprezentanţii CNAIR au anunţat că în toate zonele aflate sub avertizare cod galben şi cod portocaliu de ninsoare utilajele sunt pregătite să intervină, iar în localităţile unde deja a nins, autospecialele acţionează.

"În momentul de faţă în zonele afectate avem pregătite 1600 de utilaje, sare, un stoc de aproximativ 70 de mii de tone. Estimăm că în această perioadă vom avea nevoie de 13.000, deci avem, stocurile sunt cu mult peste necesar. De asemenea aveam clorură de calciu, 611 tone de clorură de calciu, produs ecologic 99. În ceea ce priveşte pregătirea noastră, suntem pregătiţi pentru intervenţie pentru a nu avea sincope în fenomenul de deszăpezire am pregătit o permanenţă. Există utilaje în momentul de faţă în teren, se intervine doar în zonele unde există fenomene de polei şi de precipitaţii, mai exact în zona de nord unde încă mai avem precipitaţii", a declarat Cătălin Homor, şeful Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Ministrul de Interne a cerut CNAIR să prezinte care e situaţia concretă a utilajelor din teren şi să îi pună la dispoziţie şi numerele de telefon ale tuturor şoferilor care conduc aceste autospeciale.

”Eu am o rugăminte, pregătiţi o situaţie cu toate utilajele şi stocurile. Mă interesează inclusiv numerele de telefon ale şoferilor”, a declarat Carmen Dan, în timpul Comandamentului de iarnă.

La nivelul Ministerului de Interne a fost constituit centrul operativ de coordonare a intervenţiilor în caz de urgenţă, care va fi condus de Raed Arafat şi care va rămâne activ până la expirarea avertismentelor de vreme nefavorabilă. De asemenea, în cazul în care va fi nevoie, echipele de intervenţie pot acţiona şi pe calea aerului, cu 14 elicoptere şi un avion, care se vor ridica de la sol, însă, numai în cazul în care condiţiile meteo o vor permite. Ministerul de Interne a anunţat, de asemenea, că peste 6.000 de poliţişti se vor afla la datorie în această perioadă.

La nivelul judeţelor aflate sub avertizarea de cod galben şi cod portocaliu de ninsoare, prefecţii au anunţat că sunt pregătiţi cu tot ce e nevoie pentru a combate efectele ninsorii abundente. Ministrul de Interne le-a cerut acestora să nu rămână în birouri, ci să iasă în teren pentru a se asigura că deszăpezirea se face eficient.

Meteorologii au emis un cod portocaliu de ninsori pentru Bucureşti şi alte 11 judeţe din sud-estul ţării, valabil vineri între orele 02.00 - 18.00, şi cod galben pentru alte 15 judeţe, care intră în vigoare joi, la ora 22.00, fiind valabil până vineri, ora 20.00.

Codul portocaliu de ninsori şi viscol va intra în vigoare vineri, la ora 02.00, fiind valabil până la ora 18.00, anunţă meteorologii.

"În a doua parte a nopţii de joi spre vineri (05/06 ianuarie) şi în cursul zilei de vineri (06 ianuarie), în Municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa, Tulcea, Galaţi şi Vrancea,temporar viscolul va fi puternic, rafalele vântului vor atinge 70...85 km/h, reducând vizibilitatea sub 50 m şi local troienind zăpada", informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Meteorologii au emis şi o avertizare de tip cod galben de ninsori pentru 15 judeţe, valabilă în intervalul 05 ianuarie, ora 22.00 - 06 ianuarie, ora 20.00

"În intervalul menţionat aria ninsorilor se va extinde treptat dinspre Lunca Dunării şi va cuprinde sudul, centrul şi estul ţării. În Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor de Curbură, local ninsorile vor fi însemnate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă consistent. Va fi viscol în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei şi în jumătatea sudică a Moldovei unde vântul va avea intensificări cu viteze de 50…70 km/h. În Carpaţii de Curbură şi zona înaltă din Carpaţii Meridionali rafalele vor depăşi 80…90 km/h, iar zăpada va fi spulberată şi troienită. La începutul intervalului pe litoral vor fi precipitaţii mixte şi se va depune polei", transmite ANM

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici