ANP publică o cronologie a atacului cibernetic. Comunicațiile au fost reluate

Publicat: 30 07. 2026, 12:07

Echipele implicate în investigarea atacului, alături de experți cibernetici guvernamentali lucrează, la ora actuală, pentru restaurarea sistemelor informatice, potrivit ANP.

Administrația penitenciarelor din România informează că activitatea se desfășoară în parametri normali, iar comunicațiile telefonice și radio se desfășoară în parametri normali.

Hackerii au atacat la miezul nopții

Potrivit ANP, atacul a început din 28.07.2026, spre miezul nopții și a continuat până în dimineața zilei de 29.07, la ora 07:00, când a început procesul de criptare a datelor. Prima alertă de indisponibilitate a fost primită la 07:15, în timp ce primele criptări au fost confirmate la ora 07:35.

Până la ora 07:50 protocolul de izolare completă între locații era deja complet activat, adică fiecare penitenciar din țară a fost deconectat de la sistemul informatic, inclusiv prin deconectarea fizică a echipamentelor până în ora 10:00.

Potrivit ANP, momentan încă nu se știe cum au reușit hackerii să pătrundă în rețea. 

Aplicația de evidență a deținuților nu a fost afectată

Bazele de date și backup-urile aplicațiilor importante ale administrației penitenciare nu au fost afectate. Nu a fost afectată nici IMSWeb, aplicația de evidență a deținuților, potrivit ANP.

Cu toate acestea, alte baze de date au fost parțial afectate. În prezent specialiștii analizează posibilitățile de restaurare a datelor, etapă care va urma după finalizarea verificării, dar și a eliminării integrale a oricărei vulnerabilități.

Deși ANP a fost lovită de atac, nu există un impact asupra activității esențiale din sistemul penitenciar, potrivit sursei citate.

„Cu sprijinul autorităților responsabile ale statului, se lucrează la elaborarea unui plan de acțiune pentru restabilirea sistemelor informatice”, transmite ANP.

Investigațiile sunt încă în desfășurare, iar parcursul întregului proces va fi comunicat public.

Miercuri, ANP transmitea că a fost ținta unui atac cibernetic de tip ransomware, care a afectat mai multe servicii.