Aproape 90 de reporteri şi 41 de fotografi, certificaţi în proiectul JETOP

Aproape 150 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă sau şomeri de lungă durată au participat la cursurile de formare ca reporter sau fotograf organizate de MEDIAFAX şi Fundaţia pentru Educaţie şi Dezvoltare MediaPro, în cadrul proiectului "Jurnalism cetăţenesc-Şansa pentru ocupare - JETOP".

130 afișări
Imaginea articolului Aproape 90 de reporteri şi 41 de fotografi, certificaţi în proiectul JETOP

Aproape 90 de reporteri şi 41 de fotografi, certificaţi în proiectul JETOP (Imagine: Silviu Matei/ Mediafax Foto)

Obiectivul principal al proiectului a fost creşterea ratei de ocupare a locurilor de muncă la nivelul regiunii Bucureşti-Ilfov.

În proiect au fost cuprinse aproape 150 de persoane care au dorit să urmeze programele de formare profesională ca reporter şi fotograf, din peste 200 selectate.

În perioada de formare profesională cursanţii au scris ştiri, materiale de autor sau reportaje, care au fost evaluate de specialişti în domeniul media, iar cei care au avut cele mai bine materiale au fost premiaţi.

"Mulţi, deşi credeau că nu au talent la scris, au aflat că pot vedea altfel evenimentele străzii. Au aflat că dacă ai spirit de observaţie, eşti curios şi ştii cum să transmiţi ceea ce vezi, cu obiectivitate, poţi oferi cititorului o ştire valoroasă, o informaţie de impact. Au aflat că poţi surprinde într-o fotografie un moment care poate scăpa privirii, un gest, o emoţie, care pot transmite mai mult decât o fac vorbele" a declarat, joi, la conferinţa finală, managerul proiectului, Livia Ispas.

Reprezentantul Fundaţiei pentru Educaţiei şi Dezvoltare MediaPro, Cristina Popovici, a prezentat rezultatele activităţilor desfăşurate în perioada de implementare a proiectului.

"De-a lungul activităţilor proiectului au fost instruite 148 de persoane, din care 87 au fost certificate în ocupaţia de reporter, iar 41 în ocupaţia de fotograf", a spus reprezentantul Fundaţiei pentru Educaţiei şi Dezvoltare MediaPro.

Activităţile s-au adresat persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, dintre care 40 de şomeri de lungă durată, şi au cuprins analize de nevoi şi oportunităţi pe piaţa muncii din sectorul media, sesiuni de consiliere şi orientare profesională, programe de formare profesională pentru ocupaţiile de reporter şi fotograf, sesiuni de evaluare a cunoştinţelor şi dezvoltarea unui instrument inovativ de consolidare a competenţelor foto, o platformă on-line de e-learning.

"Consider că mediul online este mult mai dinamic pentru promovarea unui portofoliu foto, tocmai de aceea am insistat să dezvoltăm un instrument inovativ, o platfomă online de e-learning cu profil public pentru fiecare participant la cursul foto", a explicat Cristina Popovici.

Pe platforma on-line, www.e-foto.scoalamedia.ro, fotografiile cursanţilor vor fi păstrate timp de trei ani şi reprezintă un portofoliu pe care cursanţii şi l-au creat, îl pot îmbunătăţi şi de care pot beneficia pe viitor.

"Cei care au participat la cursuri au, pe lângă cunoştinţele dobândite, şi un portofoliu pe care îl pot prezenta oricărui potenţial angajator", a arătat Octav Ganea, expertul formator al cursului pentru fotografi.

În cadrul proiectului a fost făcută o analiză a pieţei muncii în sectorul media şi media on-line, pentru a vedea care sunt oportunităţile de angajare şi nivelul de ocupare. Rezultatele studiilor au fost prezente cursanţilor şi ele au relevat că există oportunităţi de angajare în domeniul media, dar şi că o altă zonă care poate fi exploatată este cea a activităţilor independente, cea a freelancerilor.

Pentru a şti cum pot desfăşura o activitate independentă, ca o oportunitate de ocupare pe piaţa muncii, le-au fost oferite cursanţilor informaţiile necesare despre drepturile de autor, despre modul în care pot înfiinţa o PFA, paşii pe care trebuie să îi urmeze pentru a activa legal, avantajele şi dezavantgajele desfăşurării unei activităţi în această formă.

Proiectul "Jurnalism cetăţenesc - Şansa pentru ocupare - JETOP" a fost implementat de agenţia de presă Mediafax în parteneriat cu Fundaţia pentru Educaţie şi Dezvoltare MediaPro, fiind cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

Perioada de implementare a proiectului a fost de 18 luni, de la 1 februarie 2011 şi până la 31 iulie 2012.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici